PRIETENIE ȘI NU FĂȚĂRNICIE

Se  lucrează ”în draci” pentru acest popor, desenându-i mai precis noul viitor. Din ce în ce mai multe promisiuni care te fac să te întrebi dacă și tu joci în acest film, în care ne este povestită viața în culorile curcubeului, cu gustul sugerat de laptele și mierea care ni se tot prelinge prin fața ochilor. Vom avea bani mai mulți, vom plăti mai puțin la stat, taxele și impozitele vor deveni suportabile și rușinos să mai fie ignorate. Vom intra și noi în rând cu lumea, cu alte cuvinte, mai apropiate de normalul situației.

O astfel de perspectivă ține mai mult de domeniul S.F., în care autorii de astfel de ficțiuni au nevoie de mai multe prezentări pentru a fi luați în seamă.

Durerea de cap a românilor este de fapt durerea existențială a căutării acelui nivel de trai construit pe vechiul îndemn să trăiți bine!  Sărăcia a fost și continuă să fie acel Călcâi a lui Achile ce poate doborî nu numai un individ, ci iată, o majoritate a poporului român, prinsă în condițiile de subzistență precară. Trăim pentru a ne lovi de acel prag al sărăciei după care urmează întrebarea: Cum de mai putem supraviețuii? Atingem recorduri după recorduri de rezistență, uneori uimindu-ne chiar noi de faptul că mai putem trăi, în condiții imposibile de viață, conform unor evaluări științifice ale condițiilor necesare supraviețuirii.

Poate de aceea, momeala cu ajutorul căreia actualii guvernanți au reușit să ne capaciteze, cel puțin atenția, dacă nu și speranța că mâine va fi altfel (fără a mai risca exprimarea ”mâine va fi mai bine”), ne-a luat prizonierii bunăvoinței, a încrederii în ceea ce se întâmplă cu noi   astăzi, când lucrurile încep să se miște. Nu avem doar ecoul vorbelor mieroase, ale unei campanii electorale trecute, ci avem deja o serie de fapte care produc efecte, efecte ce se răsfrâng, pentru prima oară în 27 de ani, în buzunarele noastre, ale celor mulți.

Proiectul Legii salarizării unice începe să fie acceptat, în urma discuțiilor publice, de cât mai mulți români, de cât mai multe categorii sociale, atâta timp cât această lege va pune ordine în întreaga economie națională, prin construirea unei atitudini normale, firești față de expresia financiară a muncii celor care au calitatea de salariați. La pregătire și muncă egală și bani egali, indiferent de locul de muncă în care efortul salariatului a fost depus, pentru ca că se producă acea plus valoare necesară dezvoltării reale a societății.

Nu putem să nu ține cont de valorile reale care construiesc sistemul axiologic, singurul în măsură să construiască ierarhi și responsabilități, astfel încât funcție de acestea să poată să fie stabilită valoarea retribuției fiecăruia. Astfel, șeful va fi răsplătit cu salariul cel mai mare (față de subalternii săi), așa cum și președintele țării, de exemplu, cel care are cea mai mare funcție în stat, să aibă și cel mai mare salariu în stat. Nu vom mai vorbi despre  acele sporuri care, prin maximizarea lor crescândă, transformă salariul de bază într-un apendice, denaturând total efortul salariatului, rămas în acea competiție a celui care muncește mai mult și mai bine, mai responsabil, cu asumări direct proporționale cu expresia financiară, a plății făcută în numele acesteia.

Noua ordine pe care actualii guvernanți încearcă să o pună în aplicare este de fapt o găsire a unei atitudini față de valoare. De 27 de ani am tot vorbit despre supremația legii, așa cum am vorbit despre ierarhizarea valorilor în România, prin raportarea acestora la sistemul axiologic, singurul în măsură să ne confere adevărata imagine a locului în care am ajuns.

Competiția în care suntem antrenați este de fapt competiția vieții, întru respect față de semenul nostru, mai ales. Avem dreptul de a ne cunoaște, în primul rând, pe noi înșine și, mai apoi, de a ne cunoaște aproapele, reușind astfel să ne identificăm traseele prezentului spre acel viitor pe care dorim cât mai mult să ni-l asumăm.

Avem, astfel, de parcurs o serie de pași preciși, punctuali, prin care reușim și această creștere a nivelului de trai, de la limita de supraviețuire la domestica situație de a simți că trăim, de a simți bucurie și nicidecum pericolul prăbușirii, suferința cronică a supraviEțuirii.

Avem nevoie de bani, avem nevoie de stabIlitate, avem nevoie de prietenie și nu de fățărnicie.

ADI CRISTI