O REPLICĂ OPTIMISTĂ A RĂSTIGNIRII

Începem Săptămâna Patimilor. Împreună ne bucurăm de intrarea Mântuitorului  în Ierusalim,  în duminica Floriilor, pentru ca, mai apoi, după câteva zile, să-i dorim moartea, strigând din tot sufletul: Răstignește-L, răstignește-L!

Începe Săptămâna Mare, șapte zile de mare tensiune, de multe încercări, de trecere de la extaz la agonie, de la viață la moarte și din nou la viață, de această dată la viața veșnică prin Înălțare!

În aceste șapte zile suntem puși la greau încercare a smerenie, reușind să depășim orgoliul și vanitatea celor care cred că prin smerenie alăptează umilința degradantă a demnității umane, fără a sesiza valorile supreme ale gestului de a întoarce și celălalt obraz. Vorbim astfel despre ceea ce a gândit Friedrich Nietzsche despre smerenie și ceea ce au gândit apostolii creștinismului atunci când au reușit să explice gestul spălării tălpilor supușilor tăi, de către Mântuitor.

Săptămâna Patimilor este de fapt o reducere la scară a vieții pe traseul ei, de la naștere la moarte și dincolo de aceasta, în expresia cea mai sintetică, adunând prevăzutul și neprevăzutul în aceeași îmbrățișare, generată doar de iubirea dumnezeiască.

În această Săptămână Mare vorbim despre iubire și dragoste față de oameni, vorbim despre trădare. De fapt Săptămâna Patimilor încearcă să ne transmită șapte zile de pilde de luat aminte, fără de care nimic din ceea ce facem noi nu-și poate avea o finalitate trainică.

La Denia de Luni se vorbește despre smochinul neroditor, blestemat de Iisus să se usuce, anunțând Judecata de Apoi. Omul, ca și pomul, se judecă după roadele pe care le dă în timpul vieții. La sfârșitul vremurilor, roadele (faptele ) sale îi vor stabili locul: în grădina Raiului sau aruncat în foc, ca o uscăciune nefolositoare.

Denia pentru Marţea Mare: se vorbește despre pilda celor zece fecioare, care aşteptau venirea Mirelui pentru Nuntă, cu candele în mâini. Dar numai cinci dintre ele au avut înţelepciunea de a lua şi ulei. Candela fără ulei „de rezervă” reprezintă grija exclusivă pentru viața pământească, neglijând viața veșnică. După modelul fecioarelor înțelepte, omul trebuie să aibă grijă în viața aceasta să-și facă „rezerve” (milostenii, fapte bune, iubire față de aproapele etc.), cu care își va ține aprinsă candela și la Judecata de Apoi.

Denia pentru Miercurea Mare: pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patimile Sale, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Aceasta, în contrast cu Iuda care, în Miercurea din Săptămâna Patimilor, L-a vândut pe Hristos fariseilor pentru treizeci de arginţi. Mai rău, însă, atunci când îi pare rău de trădare, orgoliul îl împiedică pe Iuda să cadă la piciorul Crucii, și să-i ceară iertare lui Iisus, asemenea tâlharului celui bun, ci preferă să-și ia zilele. Abia acesta este momentul în care Iuda este cu totul pierdut.

Denia pentru Vinerea Mare. Este o slujbă splendidă și amplă, în care se citesc cele 12 pasaje din Evanghelii ce povestesc întreaga derulare a evenimentelor după prinderea lui Iisus: lepădarea lui Petru, judecata Mântuitorului, răstignirea la cererea aceluiaşi popor care Îl primise triumfal şi cumplitele Sale patimi. Denia, numită și a „Celor 12 Evanghelii”, împletește relatările celor patru evangheliști în mod minunat, prin reluarea și completarea episoadelor, ca într-un film regizat cu măiestrie: spectatorului – participant la Denie i se relevă unghiuri noi, i se oferă explicații suplimentare, și flash-back-uri lămuritoare. Tot acum are loc scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii.

Denia pentru Sâmbăta Mare: cutremurătoarea slujbă a Prohodului Domnului. Retrăim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la Iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune şi Moarte pe Adam şi Eva dimpreună cu toţi cei adormiți de-a lungul veacurilor.

Slujba Învierii Domnului reprezintă încununarea celor șase Denii din Săptămâna Patimilor Omul este restaurat, este repus pe tronul Vieţii, pentru care dintru început a fost creat.

În Săptămâna Mare se postește aspru. Luni, marți și miercuri se mănâncă o singură dată pe zi, seara, pâine și apă. Joia Mare, când este pomenită Cina cea de Taină, este dezlegare la untdelemn. Vineri și sâmbătă este post negru.

Acesta este ritualul ce a reușit să împingă lumea din spate de trei milenii, timp în care viața a ajuns expresia supremă a iubirii semenului, aproapelui, astfel încât tot ceea ce se Înalță la Dumnezeu să aibă aripi de înger și nicidecum să fie saltul vanităților și orgoliilor de mărire cu orice preț, al cărui scop să fie unul în sine, pentru sine.

Dumnezeu începe din momentul în care unul se referă la doi, iar doi se referă la trei. De la trei începe familia să-și construiască dominația întru iubire dumnezeiască. Exercițiul Învierii este de fapt o replică optimistă a Răstignirii. Trebuia să fie cineva mai presus de noi, care să pună lucrurile în ordinea firească a universului.