Shhaideh: În maximum două săptămâni Codul administrativ va fi înaintat Guvernului

 

Codul administrativ, un pachet de 20 de acte normative care reglementează întreaga funcționare a administrației publice, va fi înaintat Guvernului și ulterior Parlamentului, spre adoptare, a declarat, miercuri seară, vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

„Am ajuns în faza în care s-au epuizat toate dezbaterile și toate întâlnirile și toate propunerile pe acest subiect și chiar am zis că, în maximum două săptămâni de aici încolo, vom intra cu acest proiect de act normativ în Guvern, ca un proiect de lege, să plece spre Parlament spre adoptare. Foarte important aici este acest statut al funcționarului public și o prevedere pe care noi o considerăm că va clarifica multe elemente este cea legată de răspunderea administrativă”, a precizat Shhaideh la TVR 1.

Ea a adăugat că a fost introdusă o clarificare cu privire la răspunderea administrativă, în sensul că cel care trebuie să răspundă administrativ pentru conținutul documentului este funcționarul care răspunde pentru partea tehnică sau pentru cea de legalitate, iar primarul sau președintele consiliului județean are rolul de a „investi cu autenticitate” documentul, astfel încât cetățeanul, în momentul în care primește autorizația de construire și vede că este semnătura primarului pe acest document, să știe că este emis de primăria respectivă.

„În felul acesta mai clarificăm din răspundere”, a spus Shhaideh.