Primarul Mihai Chirica a anunţat joi, într-o conferinţă de presă că municipalitatea a semnat în această săptămână contractul privind execuţia lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Splai Mal Drept Bahlui, investiţie în valoare de 37 milioane de lei. „Lucrările vor fi efectuate de asocierea Viarom Construct SRL – Conest SA. Pe primele două tronsoane, Podu de Piatră – Podu Roș și Podu Roș – Pod Tudor Vladimirescu, lucrările vor începe din această lună. În anii care vor urma vom continua lucrările și pe celelalte două tronsoane. Valoarea proiectului este de aproximativ 37 milioane de lei, din care 12 milioane de lei sunt cuprinse în bugetul acestui an. Modernizarea se va face de la parapetul de la Bahlui și va include trotuar, iluminat, spații verzi, iar pe tronsonul cuprins între Podu de Piatră și Podu Roș vom face și foarte multe locuri de parcare. Încercăm în acest fel să scoatem mașinile de pe șoseaua Națională, arteră care pe acel sector va fi modernizată în cadrul aceluiași proiect”, a declarat edilul. Potrivit proiectului, lucrările se vor desfășura pe aproximativ şase kilometri, fiind prevăzută reabilitarea carosabilului pe traseul dintre Podul de Piatră şi podul Sfântul Ioan, dar şi refacerea Şoselei Naţionale pe sectorul dintre Podu Roş şi Podul de Piatră. Alături de modernizarea carosabilului vor fi refăcute şi trotuarele, vor fi amenajate piste de biciclişti şi locuri de parcare, reţelele de telecomunicaţii vor fi îngropate şi va fi schimbat mobilierul urban. Cea mai amplă lucrare este crearea unei noi artere rutiere pe malul Bahluiului pe traseul actual al liniei de tramvai dintre Podul de Piatră şi Podu Roş, noul sector de stradă urmând să descongestioneze traficul din intersecţia din Podu Roş. Calea de rulare a tramvaielor va fi înlocuită cu o arteră cu două benzi de circulaţie, vor fi amenajate 94 locuri de parcare şi o alveolă pentru staţia de autobuz. Strada nouă, cu o lungime de aproximativ 900 de metri, va avea sens unic de circulaţie din sensul giratoriu Podu Roş către Podu de Piatră. Un alt tronson al proiectului prevede reabilitarea carosabilului de pe șoseaua Naţională, această arteră fiind prevăzută cu sens unic de intrare în intersecţia Podu Roş. Un alt sector de lucru va avea ca obiectiv refacerea tramei stradale şi a trotuarelor pe malul Bahluiului spre podul Tudor Vladimirescu, iar de aici va continua modernizarea către podul Metalurgie. Ultima arteră care va intra în reabilitare este bulevardul Chimiei până la podul Sfântul Ioan. În total, la finalul proiectului vor fi asfaltate străzi pe o lungime de 6,2 kilometri, vor fi amenajate trotuare şi piste de biciclişti pe o suprafaţă de 29.000 metri pătraţi, vor fi refăcute spaţii verzi pe aproximativ 16.000 metri pătraţi şi vor fi create 213 locuri de parcare. (E.M.)