China cere SUA și Coreii de Sud retragerea sistemului antirachetă THAAD

China și-a exprimat miercuri puternica îngrijorare după ce armata americană a început în aceeași zi instalarea sistemului antirachetă THAAD într-o bază de pe teritoriul Coreii de Sud, transmite Reuters.

Cu prilejul briefingului de presă zilnic, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Geng Shuang, a declarat că Beijingul cere Statelor Unite și Coreii de Sud retragerea acestui sistem.

Washingtonul și Seulul afirmă că unicul scop al sistemului THAAD (Terminal High Altitude Area Defense) este apărarea împotriva rachetelor nord-coreene.

China și-a exprimat însă în mod repetat opoziția față de instalarea THAAD, fiind preocupată că puternicul radar al sistemului îi poate penetra teritoriul și submina securitatea.

Acordul privind THAAD a fost semnat anul trecut, iar capacitatea operațională completă ar urma să fie realizată înainte de sfârșitul lui 2017.

AGERPRES