Guvernul a aprobat, în ședința de joi, crearea a cel puțin opt servicii specializate de tip rezidențial și a cel puțin opt centre de zi pentru copiii cu tulburări de comportament, în vederea reintegrării lor școlare, familiale ori sociale, informează un comunicat al Executivului transmis AGERPRES.
În acest scop, prin Programul de interes național în domeniul protecției drepturilor copilului, pentru perioada 2017-2019 vor fi alocați 14,43 milioane lei. Suma va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat al Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în limita fondurilor bugetare aprobate ale Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDCA).
Potrivit Guvernului, suma va fi repartizată astfel: 2 milioane lei pentru anul 2017, 8 milioane lei pentru anul 2018 și 4,43 milioane lei pentru anul 2019.
Proiectele pentru crearea acestor servicii specializate vor avea o durată de maximum 24 de luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2019, din care cel puțin 3 luni vor fi destinate funcționării serviciilor nou-create.
Centrele nou înființate, câte unul în fiecare regiune, vor funcționa sub forma caselor de tip familial, în acord cu angajamentele asumate prin Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului în ceea ce privește dezinstituționalizarea, arată Executivul.
Măsura adoptată în ședința joi a Guvernului „răspunde unei nevoi identificate la nivel național, ea regăsindu-se, totodată, și în Programul de Guvernare aferent perioadei 2017-2020 — Capitolul ‘Politici publice în domeniul Muncii și Justiției Sociale’ Subcapitolul 11 ‘Investiția în copii — investiția în viitor'”, menționează reprezentanții Guvernului.