Breaking News

Viitorii consultanţi fiscali, instruiţi la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Pentru cei care aspiră la calitatea de consultant fiscal, în contextul în care această profesie pare să capete o importanţă mai mare în viitor, Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi organizează un curs de pregătire în vederea susţinerii examenului, în perioada 9-11 iunie. „Cursul organizat de noi se adresează persoanelor care au cunoştinţe de fiscalitate, au citit Codul fiscal, au o practică în contabilitate şi îşi doresc să acceadă în profesia de consultant fiscal. Este vorba de un curs de pregătire, un curs intensiv de 30 de ore, interactiv, bazat pe exerciţii, studii de caz şi modele de teste-grilă. Finalitatea cursului constă într-o mai bună pregătire pentru susţinerea examenului. Examenele propriu-zise sunt organizate de Camera Consultanţilor Fiscali (CCF), după un calendar propriu ce urmează a fi anunţat. Este posibil ca un examen să fie fixat de CCF la  finalul lunii iunie, iar altul la sfârşitul anului,  a declarat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. Cursul abordează întreaga problematica necesară pregătirii pentru examenul de Consultant Fiscal, incluzând domeniile: accize, impozitul pe venitul nerezidenţilor, impozitul pe profit, TVA, Codul vamal, Codul de procedură fiscală. „Trainer va fi consultantul fiscal Adrian Benţa, membru al Camerei Consultanţilor Fiscali şi al Camerei Auditorilor Financiari, un profesionist recunoscut cu experienţă de peste 15 ani în contabilitate şi fiscalitate, autor şi co-autor de lucrări şi cărţi de specialitate fiscală, articole în domeniul financiar-contabil şi fiscal”, precizează reprezentanţii CCI Iai, într-un comunicat de presă. Conform Camerei Consultanţilor Fiscali, activitatea de consultanţă fiscală se exercită numai de către persoanele care au promovat examenul de consultant fiscal. Potrivit legislaţiei în vigoare, în vederea înscrierii la examenul de consult fiscal, candidaţii persoane fizice sunt obligate să îndeplinească anumite condiţii, dintre care amintim: să fie licenţiaţi ai unei facultăţi cu profil economic şi să aibă o experienţă profesională de minimum cinci ani, dintre care minimum trei ani în una sau mai multe dintre următoarele activităţi: elaborarea, avizarea, aprobarea sau aplicarea legislaţiei fiscale; administrare fiscală; elaborarea sau aplicarea reglementărilor contabile; activitate financiar-contabilă; activitate didactică universitară în domeniul finanţelor publice, fiscalitate, politici fiscale şi bugetare, contabilitate financiară, finanţele instituţiilor publice;  activitate de consultant fiscal asistent. „Întrucât va fi un curs interactiv, numărul de locuri va fi limitat, pentru a da posibilitatea fiecărui cursant să aprofundeze cu trainerul, prin exerciţii şi simulări, diverse speţe. Ca atare, îi sfătuim pe cei interesaţi să confirme din timp participarea prin formularul de pe site-ul Camerei de Comerţ, www.cciasi.ro, a declarat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. (Edmond MACRI)