Alteța Sa Regală Sophia a României, cea de-a patra fiică a Majestății Sale Regele Mihai și a Reginei Ana, va inaugura miercuri, 17 mai „Galeria Regală de Artă” a Ateneului din Iași, cu vernisajul expoziției de fotografie „La Biennale du Livre”. Pasiunea sa pentru fotografie s-a dezvoltat incă de copil, atunci când îl vedea pe Rege tot timpul cu o camera în mână, și chiar înainte de achiziționarea primului televizor al familiei, când familia obișnuia să vizualizeze cadre fotografice realizate chiar de regele Mihai; peste câțiva ani Sofia putea fi văzută mereu cu o cameră de fotografiat, pentru a surprinde cadre „la fel de frumoase” ca ale regelui. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut în Europa alături de familie unde a urmat cursurile școlii generale și liceului; încă de copil avea ca hobby pictura și obișnuia ca în weekend să scrie diferite povești. În anii 1980 în timpul unei vizite în Statele Unite ale Americii, Sofia a reușit să participe la câteva expoziții cu tablourile sale în state ca Florida si Massachusetts; ca urmare a acestor prezenări, Sofia s-a înscris la Colegiul pentru Arte vizuale din New York. Aceasta a urmat cursurile de Arte Frumoase la Universitatea North Carolina și de design grafic și fotografie la Corcoran College of Art and Design din Washington. În anul 2007 Alteța Sa Regală s-a mutat în Franța, regiunea Brittany și a rămas fermecată de frumusețea și lumina magică a peisajelor. Lucrările de fotografie reflectă sentimentele artistei în fața peisajelor ce sunt, la fiecare revedere, la fel de impresionante ca în prima zi. (E.M.)