Breaking News

Israelul se abține de la comentarii după furnizarea unor informații clasificate Rusiei de către Donald Trump

Israelul a adoptat miercuri o atitudine rezervată pe fondul informațiilor potrivit cărora președintele american Donald Trump a împărtășit rușilor informații clasificate primite de la aliatul israelian, relatează France Presse.

Cu câteva zile înainte de vizita lui Donald Trump în Israel, care va avea loc luni, oficiali israelieni evită să comenteze direct aceste informații care au făcut să apară numele țării lor în acest scandal.

Ministrul apărării Avigdor Lieberman a subliniat într-un mesaj pe Twitter miercuri că „relațiile în materie de securitate între Israel și Statele Unite, cel mai mare aliat al nostru, sunt profunde, importante și fără precedent prin amploarea lor”. „Așa va fi cazul și în continuare”, a adăugat el.

Dar Lieberman s-a abținut să discute despre posibila divulgare de către președintele american a unor informații care ar fi fost transmise în prealabil Statelor Unite de către Israel.

Potrivit The Washington Post și altor media, Donald Trump a divulgat în cadrul întâlnirii sale cu responsabili ruși săptămâna trecută informații clasificate despre un plan al grupării jihadiste Statul Islamic (SI) de a dota laptopuri cu încărcături explozive pe care ar urma să le detoneze la bordul unor avioane și a numit un oraș în Siria în care o sursă ar fi cules această informație.

Un responsabil al administrației americane a confirmat marți seara pentru AFP informațiile din The New York Times potrivit cărora informațiile divulgate de către președintele american proveneau din Israel.

Aceste informații au figurat pe prima pagină a ziarelor israeliene. Ele se întreabă asupra consecințelor pe care le-ar putea avea asupra cooperării în materie de securitate între Israel și SUA dacă acestea sunt confirmate și pun în pericol serviciile de informații israeliene.

Presa israeliană subliniază riscul ca astfel de informații să ajungă în posesia Iranului și a aliatei sale, mișcarea șiită libaneză Hezbollah, care, ca și Rusia, susțin regimul sirian.

Iranul și Hezbollah figurează printre cei mai mari inamici ai Israelului.

În ianuarie, înainte chiar de învestirea lui Donald Trump în funcția de președinte, cotidianul israelian Yedioth Ahronoth a relatat că membri ai serviciilor de informații americane le recomandaseră colegilor lor israelieni să fie prudenți în transmiterea de informații către viitoarea administrație de la Washington.

Acești membri ai comunității de informații spuneau atunci că ei cred că președintele rus Vladimir Putin dispune de mijloace de presiune asupra lui Trump și că ar putea să extragă de la acesta informații, scria ziarul israelian.