Hemopatiile maligne – leucemiile, cazurile de limfom malign, mieloamele – sau aplaziile medulare reprezintă câteva din afecțiunile în care procedura de transplant medular este indicată și poate salva vieți. Conform unui raport1 publicat de Societatea Europeană de Transplant Medular în anul 2016, România înregistrează cea mai mare creștere dintre țările din Europa de Est în ceea ce privește activitatea de transplant medular, atât în cazurile de allotransplant (transplant alogen – celulele medulare se recoltează de la un donator), cât și în cazurile de autotransplant (transplant autolog – celulele se recoltează de la pacient).
Cea mai extinsă și mai complexă activitate de transplant medular din România, care se desfășoară în cadrul secțiilor de Transplant Medular (adulți și copii) ale Institutului Clinic Fundeni, a reușit să depășească luna aceasta pragul de 1000 de proceduri de transplant de celule stem hematopoietice.
Activitatea de transplant medular a evoluat treptat în cadrul primului centru de profil din țara noastră, procedurile efectuându-se atât la adulți, cât și la copii. Astfel, până în prezent au fost realizate în total 757 de autotrasplanturi (675 la adulți și 82 la copii) și 268 de allotransplanturi (223 la adulți și 45 la copii).
„Dezvoltarea activității de transplant medular constituie una dintre direcțiile prioritare ale Institutului Clinic Fundeni, alături de celelalte activități medicale din cadrul Institutului, cu care ne mândrim și care reprezintă repere pentru activitățile de profil din țara noastră. În decursul a 16 ani, Institutul Clinic Fundeni a reușit să transforme transplantul medular dintr-o procedura izolată, într-una de rutină, care se desfășoară în condiții europene și fără discontinuități, pentru a asigura tuturor pacienților care au indicație pentru această procedură o șansă la viață. Ne dorim progresul continuu prin creșterea numărului anual de transplanturi medulare și, implicit, creșterea numărului de vieți salvate” a declarat conf. dr. Carmen Orban, Managerul Institutului Clinic Fundeni.
Primul transplant medular din cadrul IC Fundeni a fost realizat în anul 2001, iar în anul 2003 a fost realizat primul allotransplant cu donator înrudit. 10 ani mai târziu, odată cu funcționarea Registrului Național al Donatorilor Voluntari, medicii implicați în activitatea de transplant medular au început procedurile de transplant alogenic de la donator voluntar neînrudit, efectuând și primul transplant de acest fel. Cel dintâi haplotransplant de celule stem hematopoietice (donator compatibil 50%) a fost efectuat în 2014, reușind astfel să completeze gama procedurilor de transplant medular efectuate la ora actuală în lume.
„Procedura de transplant medular poate salva vieți și este misiunea noastră, a profesioniștilor din domeniu să facem cunoscută această posibilitate, să facem cunoscute progresele din domeniu și să oferim pacienților noștri o șansă. Prin activitatea de transplant medular adulti, pe care o coordonez, dar și a societății pe care o reprezint, dorim să venim în sprijinul pacienților care au nevoie de această procedură și să asigurăm extinderea activității de transplant medular în România, prin dezvoltarea de parteneriate între toți factorii implicați, dar și între centrele de profil din țara noastră.” a declarat conf. dr. Alina Tănase, Șeful Secției de Transplant Medular Adulți din IC Fundeni și Președintele Societății Române de Transplant Medular.
„Salvarea de vieți omenești este rațiunea fiecăruia dintre cei care au ales medicina, ca profesie. În Secția de Transplant Medular pentru copii simțim că ne îndeplinim misiunea cu fiecare caz rezolvat, ajutându-i pe copiii afectați de boli hematologice grave, care au indicație de transplant de celule stem hematopoietice, parcă să renască. Ne dorim să dezvoltăm și să perfecționăm în permanență activitatea de transplant medular, oferind cele mai bune soluții terapeutice disponibile în acest moment.”, a declarat conf. dr. Anca Coliță, Șeful Secției de Transplant Medular Copii din IC Fundeni și Vicepreședinte al Societății Române de Transplant Medular.