Copiii și nu numai sunt invitați să își petreacă ziua de 1 iunie ca „detectivi de plante și animale” în Grădina Botanică. Din programul zilei vor face parte expediții de recunoaștere a broscuțelor, șerpilor sau tritonilor, trasee de interceptare a fluturilor, cărăbușilor și albinelor, căutare activă de păsări prin Grădina precum și câteva lecții de limbaj al ciripiturilor de dragoste și război. Acestora li se adaugă experimente interactive, expoziții de fotografie și un atelier special care îi va familiariza pe participanți cu viețuitoarele din lacul Grădinii. „Biologia în parc” se va desfășura între orele 10.00 – 18.00 în mai multe zone din Grădina Botanică. În perimetrul serelor și pe platoul din zona de acces în Grădina Botanică, dinspre strada Dumbrava Roșie, vor fi amplasate standuri experimentale tematice. Prin intermediul experimentelor și simulărilor, cei curioși vor putea cerceta țesuturi de plante și animale cu ajutorul microscopului, vor învăța mai multe despre schelete, despre insecte și plante germinate, precum și despre ciuperci – inclusiv cele invizibile ochiului liber, dar atât de importante în funcționarea corectă a organismelor. De la ora 10.00 la ora 13.00, pe malul lacului din Grădină, va avea loc un atelier de hidrobiologie, unde specialiștii vor aduce la suprafață câteva specii de viețuitoare din apă, pentru a fi văzute îndeaproape și analizate de public. „Cele mai interesante activități pentru publicul larg vor îmbrăca forma unor „expediții” în Grădina Botanică, ce vor avea loc de la orele 10.00, 11.00, 16.00 și 17.00. Patru itinerarii tematice le vor propune celor prezenți să descopere ecosistemul parcului: botanică – identificarea plantelor ce oferă oamenilor resurse vitale pentru existența cotidiană; entomologie – căutare de fluturi, cărăbuși și albine, printre ierburi și printre frunzele copacilor herpetologie – un traseu de descoperire și împrietenire cu broscuțe, tritoni, șopârle și șerpi ţo ornitologie – un tur ghidat printre cuiburi de păsări, însoțite de lecții de descifrare a cântecelor specifice”, anunţă organizatorii. De asemenea, în zona Grădinii Botanice vor fi amenajate două expoziții „Uimitoarea lume microscopică”, realizată de dr. Anca Narcisa Neagu, o expoziție de „peisaje fotografice” realizate din secțiuni pe tipuri de țesuturi colorate cu coloranți speciale și „Diversitatea lumii animale” – ce constă înimagini surprinse cu aparatul foto în mijlocul naturii sau în laborator de către specialiști și tineri cercetători. Evenimentul este organizat de Facultatea de Biologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași, în parteneriat cu mai multe organizații nonguvernamentale: Societatea Ornitologică Română/Birdlife Romania,Societatea Micologică din România,Grupul SistemIS și Grupul HerpetologicMoldavica. „Este o invitație adresată tuturor pentru a redescoperi frumusețea Naturii din imediata noastră vecinătate, dar și de a readuce la suprafață din adâncurile ființei noastre curiozitatea de a privi, de a pipăi, de a asculta viața care se manifestă într-o lume mult mai diversă decât ne putem imagina. Cunoscând mai bine lumea de dincolo de pereții casei noastre, de televizorul sau calculatorul căruia i-am dăruit aproape tot timpul nostru liber, avem șansa de a redescoperi frumusețea bucuriilor simple, aflate la îndemâna tuturor și chiar plăcerea de a trăi”, a declarat conf.univ.dr. Carmen Gache, coordonatorul evenimentului. Participarea la activități nu va avea costuri suplimentare față de biletul de acces în Grădina Botanică. (E.M.)