Breaking News

Simpozionul „Istoria orală: proiecte și proiecții, de o parte și de alta a Prutului”

În perioada 12-13 iunie 2017, vă invităm să participați la Simpozionul Istoria orală: proiecte și proiecții, de o parte și de alta a Prutului, în cadrul Festivalului Internațional al Educației Iași, 2017.

În cadrul evenimentului, luni, 12 iunie, între orele 10,00 și 18,30, în Sala Mică a Filialei Iaşi a Academiei Române, vor avea loc comunicări și dezbateri pe tema proiectelor de istorie orală, care vor reuni specialiști din România și Republica Moldova, istorici, sociologi și jurnaliști. Marți, 13 iunie, de la ora 10, la Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va avea loc vernisajul expoziției „Recuperarea şi valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească în perioada anilor 1940-1941 şi 1944-1953”, în cadrul proiectului realizat de Elena Postică și Ludmila Cojocaru, din Republica Moldova.

Organizatorii evenimentului, finanțat de Primăria Municipiului Iași, sunt Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române, Filiala Iaşi, Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Petre Andrei” Iași, Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane” al Academiei Române.