Breaking News

Tăriceanu despre Kovesi: O recunoaștere involuntară că a fost la întâlnirea din casa lui Oprea în calitate oficială

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susține că anunțul procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, că nu se va prezenta la audierile din 14 iunie de la Comisia parlamentară de anchetă privind prezidențialele din 2009 este „o recunoaștere involuntară” a faptului că s-a aflat la întâlnirea din casa lui Gabriel Oprea în calitate oficială.

„Am luat act cu surprindere de refuzul procurorului-șef al DNA, Laura Kovesi, de a se prezenta pentru audieri în fața Comisiei speciale de anchetă a Parlamentului. Motivația refuzului său demonstrează fie o necunoaștere a unor principii de drept, fie ignorarea acestora cu bună-știință. N-ar fi pentru prima dată, dacă ne amintim de inițiativa anchetării Guvernului de către DNA invalidată prompt de Curtea Constituțională. Și într-un caz, și în celălalt, avem de-a face cu o atitudine incompatibilă pentru un magistrat, mai cu seamă dacă ne raportăm la funcția cheie pe care o ocupă în ierarhia Ministerului Public, unde ar trebui să fie un model de profesionalism și corectitudine. Motivația refuzului de a se prezenta în fața Comisiei este cu siguranță și o recunoaștere involuntară că s-a aflat la celebra întâlnire în calitate oficială”, a afirmat Tăriceanu, într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.

Potrivit președintelui Senatului, „este inadmisibil ca un înalt demnitar al statului român să trateze cu dispreț suveran și în formă continuată Parlamentul României”.

„Lăsând la o parte pretextele total neconvingătoare în spatele cărora s-a ascuns procurorul-șef al DNA, mult mai relevantă mi se pare atitudinea inconsecventă a doamnei Kovesi dictată de conjunctura politică și de interesele personale de moment. Ne amintim cu toții de sloganul invocat permanent de DNA și de slujitorii săi plătiți: ‘Dacă e nevinovat, să-și susțină cauza în instanță și va fi achitat’. Oare acest argument nu mai este valabil și acum, când subiectul este chiar doamna Kovesi? Dacă nu are nimic de ascuns în fața opiniei publice și în fața Parlamentului României, dacă poate explica prezența sa partizană ca magistrat într-un moment de maximă importanță politică alături de politicieni de vârf, de ce se eschivează de la audieri? Să vină cu explicații în fața Comisiei și să-și susțină cauza. Ne amintim cu toții când invoca articolul din Constituție care proclamă că toți cetățeni sunt egali în fața legii. Procurorul-șef al DNA sfidează acum Parlamentul, situându-se deasupra legii. Este inadmisibil ca un înalt demnitar al statului român să trateze cu dispreț suveran și în formă continuată Parlamentul României”, a adăugat Tăriceanu.

El a menționat că, în calitate de președinte al Senatului, se simte „obligat” să sublinieze rolul și responsabilitățile Parlamentului într-o democrație și principiul controlului și echilibrului reciproc al puterilor într-un stat.

„Faptul că doamna Kovesi invocă o decizie a CSM — ca și când CSM ar fi organ legiuitor și ar putea să acorde procurorilor statutul de ‘stat în stat’, ne pune mari semne de întrebare cu privire la mentalitatea și competența profesională a procurorului-șef al DNA. Așa cum în SUA, țară pe care o considerăm un model de democrație parlamentară, la comisiile Senatului și ale Camerei Reprezentanților s-au prezentat înșiși președintele țării și Procurorul General al SUA, când au fost invitați, consider că de aceeași considerație și respect trebuie să se bucure și Comisia specială de anchetă a Parlamentului României și vom face tot ceea ce este necesar pentru ca acest lucru să se întâmple”, a completat Tăriceanu.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a informat, printr-o adresă trimisă Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, că nu se va prezenta la audierile din Parlament din 14 iunie, motivând că plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că „procurorii nu pot fi citați și obligați să se prezinte în calitate de martori în fața Comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituționale, fac parte din autoritatea judecătorească”.