Moment festiv, dar și inedit, vineri, 9 iunie, la Universitatea „Petre Andrei” (UPA) din Iași, cu prilejul deschiderii celei de a XXV-a ediții a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice – Dimensiuni contemporane ale dezvoltării. Fundalul românesc al sincronizării europene”, ocazie cu care a demarat şi primul curs din programul postuniversitar de Diplomație publică, autorizat de Ministerul Educației Naționale. Lucrările celei de a XXV-a Sesiuni Naționale de Comunicări Științifice a UPA din Iași au fost deschise de conf. univ. dr. Teodora Prelipcean, coordonatorea manifestării, care le-a transmis tuturor participanților la manifestare mult succes în cadrul lucrărilor pe secțiuni. Prof. univ. dr. Doru Tompea, președintele Consiliului de Administrație al UPA din Iaşi, a precizat faptul că instituţia de învăţământ superior ieşeană continuă tradiția începută acum 25 de ani, de a fi prezentă și în domeniul cercetării științifice, prin manifestări deschise întregului mediu academic. „Rememoram, când am intrat în Aula, prima sesiune de comunicări, pe care am deschis-o împreună cu prof. Petru P. Andrei și pe care îl evoc tot timpul. Această anduranță, dovedită în toți acești ani, constituie un argument cât se poate de grăitor cu privire la asumarea și a misiunii de a fi o universitate centrată și pe cercetare, nu doar pe educație”, a declarat prof. univ. dr. Doru Tompea. La rândul său, prof. univ. dr. Sorin Bocancea, rectorul UPA din Iași, a vorbit despre ineditul acestei ediții a sesiunii de comunicări. „Nu este o coincidență faptul că, simultan cu această nouă ediție a Sesiunii de Comunicări, inaugurăm primul program de Diplomație publică din România, fiind importat conceptul din Statele Unite al Americii. Printre cei care vor susține cursurile în cadrul acestui program sunt domnii miniștri Cristian Diaconescu și Teodor Meleșcanu, Profesorul Iulian Chifu, precum și expertul în relații internaționale Dan Dima. Lor li se adaugă profesorii noștri, Conf.univ.dr. Georgeta Condur și Prof.univ.dr. Daniel Șandru. Din toamnă dorim să dezvoltăm acest program și fac public faptul că suntem invitați la a patra ediție a Forumului de Diplomație Publică, care se va desfășura în Cluj, pe 23 iunie”, a precizat rectorul UPAS din Iaşi. Prezent la manifestare, în calitate de invitat special, fostul ministru de Externe al Româniie, Cristian Diaconescu, a mulțumit public conducerii UPA din Iași pentru demersul inițiat. „Așa cum se obișnuiește în România, înțeleg, și din perspectiva diplomației publice, se pune carul înaintea caiilor, pentru că sunt o serie de ministere care deja și-au stabilit departamente și persoane care au acreditarea informală de a face diplomație publică. Aici, la Universitatea „Petre Andrei” din Iași se pare că lucrurile au fost luate ceva mai atent și mai temeinic, în sensul că această problemă întâi se învață și apoi se acreditează”. În ceea ce privește tema prelegerii înaugurale, „Importanța diplomației publice în lumea contemporană”, Cristian Diaconescu a precizat faptul că din ce în ce mai multă lume se pricepe să vorbească despre ce înseamnă sau presupune diplomația publică. „Astăzi, pe baza diplomației publice se poartă războaie, mor oameni, sunt salvate persoane, dar mai ales se răstoarnă guverne sau se schimbă proiecțile și concepțiile în relațiile internaționale. Astăzi, forma de diplomație publică practicată are ceva în plus față de cea clasică, prin care se face un pas înainte, încercând să convingem de la Guvern la societate, cetățeni străini, comunități, în legătură cu valabilitatea și principiile care privesc interesele noastre”, a spus fostul ministru de Externe al României. După deschiderea lucrărilor, participanții din toate centrele universitare din țară, dar și din Republicas Moldova, au început lucrările pe cele cinci secțiuni ale sesiunii, ssistenţă socială – incluziune socială şi dezvoltare comunitară, științe juridice, psihologie aplicată, consiliere și psihoterapie, contribuții teoretice și practice la conturarea dimensiunilor post sau inter-criză și teorie şi acţiune politică în context european. (E.M.)