Airbus estimează că 35.000 de avioane în valoare de 5.300 miliarde de dolari vor fi necesare în următorii 20 de ani

Flota mondială de avioane de pasageri cu peste 100 de locuri ar urma să se dubleze în următorii 20 de ani ajungând la peste 40.000 de aparate pe măsură ce traficul aerian va crește cu 4,4% pe an, potrivit ultimelor prognoze Global Market Forecast 2017-2036 ale producătorului aeronautic european Airbus.

În aceasta perioadă, creșterea numărului persoanelor care călătoresc cu avionul pentru prima dată, sporirea veniturilor disponibile pentru călătoriile cu avionul, extinderea turismului, liberalizarea industriei, noile rute și evoluția modelelor de afaceri ale companiilor aeriene va determina o cerere de 34.170 avioane de pasageri și 730 de aeronave de marfă în valoare totală de 5.300 miliarde de dolari. De asemenea, dublarea flotei comerciale în următorii 20 de ani necesită 530.000 de piloți și 550.000 de ingineri specializați în mentenanță.

Creșterea traficului aerian atinge cele mai înalte cote pe piețele emergente, cum ar fi China, India, restul Asiei. Piețele emergente, care în prezent adăpostesc 6,4 miliarde din cei 7,4 miliarde de locuitori ai lumii, vor reprezenta aproape 50% din consumul privat global până în 2036.

În următorii 20 de ani, regiunea Asia Pacific urmează să primească 41% din livrările noi de avioane, urmată de Europa cu 20% și America de Nord cu 16%.

Pe segmentul aeronavelor cu dublu culoar, cum ar fi familia A330, A350 XWB și modelul A380, Airbus prevede o cerere pentru un număr de aproximativ 10.100 de aeronave în valoare de 2.900 miliarde de dolari. În ce privește segmentul aeronavelor cu un singur culoar, cum este cazul familiei A320neo, Airbus prognozează solicitări pentru un număr de 24.810 de aeronave în valoare de 2.400 miliarde de dolari.

Airbus este un lider global în domeniul aeronautic, aerospațial și în serviciile conexe. În 2016, grupul a generat venituri de 67 de miliarde de euro și a avut aproximativ 134.000 de angajați.