Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat miercuri că formațiunea sa a votat retragerea sprijinului politic pentru Guvernul condus de Sorin Grindeanu, precizând că miniștrii ALDE sunt pregătiți să-și dea demisia.
„Noi am votat astăzi retragerea sprijinului politic pentru Guvernul condus de premierul Sorin Grindeanu. De asemenea, colegii mei care sunt membri în Executiv m-au înștiințat că sunt cu demisiile la purtător, dar mi le-au înaintat mie în a-mi arăta că sunt solidari cu această decizie a Biroului Politic Central (n.r. — al ALDE) de retragere a sprijinului politic și, ca atare, nu știu ce se va întâmpla la PSD, nu vreau acum să anticipez, chit că aș putea”, a spus miercuri Tăriceanu.
Șeful ALDE a explicat că în ședința de miercuri a Biroului Politic al formațiunii a prezentat două documente cu privire la îndeplinirea programului de guvernare și a susținut că, dintr-un total de peste 390 de măsuri pe care Executivul ar fi trebuit să le ia, 260 nu sunt implementate.
„Cantitativ vorbind sunt, dintr-un total de peste 390 de măsuri, 260 care nu sunt implementate, nu sunt abordate. Deci, cantitativ nu stăm bine, dar mult mai importantă e latura calitativă. Sunt proiecte importante care ar fi trebuit demarate și care nu au fost pornite, cum ar fi, de exemplu, înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare, titlurile de stat pentru cetățeni, în așa fel încât statul să nu se mai împrumute de pe piață, de la bănci, ci să aibă posibilitatea să se împrumute la costuri cât mai mici. (…) Noi am trecut prin Parlament legea salarizării unitare, dar acest lucru ar fi trebuit corelat cu o reformă importantă a principalelor servicii publice, fie că vorbim de învățământ, fie că vorbim de sănătate, de administrație, de ordine publică”, a adăugat Tăriceanu.
Întrebat dacă PSD și ALDE vor trimite o scrisoare președintelui Klaus Iohannis prin care să îl informeze despre retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Grindeanu, Tăriceanu a răspuns: „Este posibil să facem acest lucru, dar nu vreau să anticipăm. (…) Nu suntem în situația să discutăm ce va face președintele Iohannis, nici nu vreau să îi dau sfaturi, pot însă să remarc un singur lucru, că rezultatul votului din decembrie 2016 a dat o configurație în Parlament care nu s-a schimbat. Prin urmare, aceeași configurație politică urmează să propună și prim-ministrul (…)”.
Referitor la o eventuală asumare a faptului că șeful statului poate să refuze un premier de la majoritatea PSD-ALDE, Tăriceanu a spus: „V-am explicat că configurația Parlamentului nu s-a schimbat, există aceeași majoritate bazată pe cele două partide, pe PSD și ALDE. Nu discutăm acum. Suntem într-o situație premergătoare demisiei prim-ministrului, după aceea o să discutăm”.
El a precizat că „evaluările care s-au făcut nu indică o lipsă de performanță a miniștrilor ALDE”.