Mario Vargas Llosa și alți 25 de scriitori au publicat un volum dedicat celor 50 de ani de ocupație israeliană

 

Un număr de 26 de scriitori de renume mondial, inclusiv un laureat al premiului Nobel – Mario Vargas Llosa – și trei câștigători ai premiului Pulitzer, au publicat un volum de texte dedicate celor 50 de ani de ocupație israeliană în Teritoriile palestiniene, iar încasările ce vor fi obținute vor fi donate unuia dintre cele mai detestate ONG-uri de către guvernul condus de Benjamin Netanyahu, informează AFP.

Volumul „Un Royaume d’olives et de cendres” cuprinde texte scrise de 26 de autori importanți, precum americanii Geraldine Brooks și Dave Eggers, irlandezul Colm Toibin și franțuzoaica Maylis de Kerangal.

Editorii acestui proiect, cuplul Michael Chabon — Ayelet Waldman, ambii americani de origine israeliană, doresc să lupte prin intermediul literaturii împotriva indiferenței generalizate care s-a instalat pe plan mondial față de acest conflict vechi de o jumătate de secol și să expună consecințele concrete ale ocupației asupra israelienilor și palestinienilor.

„Credem că trebuia să găsim un mijloc pentru a atrage atenția oamenilor, cel puțin a unei părți a oamenilor”, a declarat Michael Chabon pentru AFP, la Ierusalim, duminică, cu ocazia lansării acestei cărți.

Beneficiind de contribuțiile unor celebrități ale literaturii, cei doi editori au spus că vor ca persoanele care vor citi volumul „să muște momeala unei scriituri cu adevărat remarcabile”. Michael Chabon a câștigat premiul Pulitzer pentru ficțiune în 2001 cu „The Amazing Adventures of Kavalier & Clay”.

Noul volum a fost lansat pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la Războiul de Șase Zile, care a reprezentat debutul ocupării Teritoriilor palestiniene de către statul evreu.

Ierusalimul de Est, partea palestiniană a Orașului Sfânt, a fost de atunci anexat de Israel, chiar dacă ONU nu recunoaște acea decizie. Cisiordania a rămas ocupată de armata israeliană și 2 milioane de palestinieni trăiesc închiși în Fâșia Gaza, supusă unei blocade draconice.

Violențele continuă și în zilele noastre, iar perspectivele rezolvării acestui conflict și sfârșitul ocupației arareori au părut mai îndepărtate.

Scriitorii care au contribuit la publicarea volumului „Un Royaume d’olives et de cendres”, publicat în engleză, arabă, ebraică, franceză, spaniolă și italiană, au venit în Israel în ultimii doi ani pentru a vedea la fața locului realitățile generate de ocupație.

Capitolul scris de Michael Chabon insistă asupra „caracterului arbitrar” al ocupației israeliene din Cisiordania, care îi supune pe palestinieni corvezilor generate de birocrație și bunului plac al soldaților și ofițerilor israelieni.

Romancierul american Dave Eggers a mers în Gaza pentru a putea să relateze felul în care palestienii trăiesc în acea enclavă, supranumită adeseori „cea mai mare închisoare din lume în aer liber”. Scriitorul prezintă frustrările localnicilor în fața izolării, dar și în fața restricțiilor impuse de mișcarea islamistă Hamas care îi guvernează.

Beneficiarul vânzărilor generate de acest proiect editorial este unul dintre actorii indirecți ai conflictului. ONG-ul israelian Breaking the Silence oferă soldaților israelieni, sub acoperirea anonimatului, o platformă în care aceștia să își povestească experiențele și să denunțe actele condamnabile — potrivit lor — comise de armată în teritoriile palestiniene ocupate.

Breaking de Silence este un fel de „sperietoare” pentru guvernul Netanyahu, considerat cel mai de dreapta din istoria Israelului. Acest ONG și alte organizații care se opun ocupației sunt supuse de mai multe luni unor atacuri dure din partea guvernului, care încearcă să le restrângă activitatea. O mare parte din dreapta politică acuză Breaking the Silence că a trădat cauza Israelului.

Ayelet Waldman, născută la Ierusalim dar care locuiește în Statele Unite, s-a declarat alarmată în legătură cu prăpastia dintre actualul stat Israel și noile generații de evrei americani.

71% din totalul evreilor americani au votat pentru democrata Hillary Clinton la alegerile prezidențiale din 2016, iar 24% pentru republicanul Donald Trump, în ciuda promisiunii acestuia de a fi „cel mai pro-israelian președinte american din istorie”.

Pentru generația părinților și chiar a ei, a fost ușor să fii „progresist în toate domeniile, cu excepția Israelului”, spune Ayelet Waldman, în vârstă de 52 de ani. Însă evreii americani cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani „nu mai vor să facă o excepție pentru Israel în viziunea lor asupra lumii, ei nu mai acceptă ipocrizia care a caracterizat generația mea și pe cele de dinainte”, a adăugat ea.

Ayelet Waldman mai spune că nu poate să rămână pasivă atunci când ocuparea teritoriilor continuă în numele ei, sub pretextul că ea este evreică și că Israelul se revendică a fi statul evreilor.
Ocupația este un „edificiu” făcut din mai multe cărămizi, spune ea. „Această carte este cărămida noastră, pe care noi o scoatem din edificiu. La final, când vom fi scos suficient de multe cărămizi, el se va prăbuși”.