Vreme din ce în ce mai caldă, în următoarele două săptămâni; temperaturi de peste 30 de grade, în majoritatea regiunilor

 

Temperaturile aerului vor crește în următoarele două săptămâni, urmând să atingă 33 – 34 de grade Celsius în regiunea Munteniei, iar intervalele de instabilitate atmosferică, cu averse și descărcări electrice, vor fi din ce în ce mai puține și semnalate către sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), aferentă perioadei 19 iunie – 2 iulie 2017, dată publicității luni.

În Banat, pe parcursul primei săptămâni, vremea va deveni călduroasă, iar în week-end media temperaturilor maxime va atinge 33 — 34 de grade. Procesul de încălzire se va resimți și în timpul nopților, astfel încât media temperaturilor minime va crește de la 11 la 18 grade. Valori termice ridicate se vor menține și în perioada 26-28 iunie, cu ușoare variații de la o zi la alta, dar ulterior va fi în scădere atât media maximelor diurne, spre 28 — 29 de grade în primele zile ale lunii iulie, cât și aceea a minimelor nocturne, ce va ajunge, la sfârșitul intervalului de referință, la 14 — 15 grade. În intervalul 28 iunie — 2 iulie va fi ridicată probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și local cantități de apă mai însemnate.

În Crișana, vremea se va încălzi treptat în timpul primei săptămâni, iar în intervalul 23 — 25 iunie media temperaturilor maxime va atinge 32 — 33 de grade. Procesul de încălzire se va resimți și în timpul nopților, iar media temperaturilor minime va crește de la 12 la 17 grade. Valori termice ridicate se vor menține și în perioada 26 — 28 iunie, cu ușoare variații de la o zi la alta, dar ulterior va fi în scădere atât media maximelor diurne, spre 26 — 27 de grade în primele zile ale lunii iulie, cât și aceea a minimelor nocturne, ce va ajunge, la sfârșitul intervalului de referință, la 13 — 14 grade. În intervalul 27 iunie — 2 iulie, probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și local cantități de apă mai însemnate, va fi ridicată.

În Transilvania, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că pe 21 iunie media regională a maximelor se va situa în jurul valorii de 29 de grade. În 22 iunie se va produce o ușoară răcorire, însă, spre finalul primei săptămâni, vremea va deveni călduroasă, cu medii ale temperaturilor maxime de 29 — 30 de grade. În prima parte a celei de-a doua săptămâni nu se vor înregistra variații semnificative ale regimului termic diurn, iar ulterior media maximelor va coborî spre 25 — 26 de grade. Pe parcursul celor două săptămâni, media temperaturilor minime va fi de 10 — 12 grade, chiar mai ridicată în intervalul 24 — 28 iunie, spre 14 — 16 grade. În intervalele 21 — 22 iunie și 28 iunie — 2 iulie va fi ridicată probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și local cantități de apă mai însemnate.

În Maramureș, până pe data de 21 iunie, vremea se va încălzi, iar media temperaturilor maxime va atinge 28 de grade. În 22 iunie se va produce o ușoară răcorire, însă în week-end vremea va deveni călduroasă, cu medii ale temperaturilor maxime în jurul a 30 de grade. Procesul de încălzire se va resimți și în timpul nopților primei săptămâni, astfel încât media temperaturilor minime va crește de la 11 la 16 grade. Valori termice ridicate se vor menține și în perioada 26 — 28 iunie, cu ușoare variații de la o zi la alta, dar ulterior va fi în scădere atât media maximelor diurne, spre 25 — 26 de grade în primele zile ale lunii iulie, cât și cea a minimelor nocturne, ce va ajunge, la sfârșitul intervalului de referință, la 12 — 13 grade. În intervalele 21 — 22 iunie, 23 iunie — 24 iunie și în unele zile din cea de-a doua săptămână, va crește probabilitatea de apariție a averselor, local mai însemnate cantitativ

Pentru zona Moldovei, se anunță o vreme ce va intra într-un proces de încălzire, astfel încât pe 20 și 21 iunie media regională a maximelor se va situa în jurul valorii de 29 de grade. În 22 iunie se va produce o ușoară răcorire, dar în zilele de week-end vremea va deveni călduroasă, cu medii ale temperaturilor maxime de 30 — 32 de grade. În prima parte a celei de-a doua săptămâni nu se vor înregistra variații semnificative ale regimului termic diurn, iar ulterior media maximelor va coborî spre 26 — 27 de grade. Pe parcursul celor două săptămâni, media temperaturilor minime va fi de 13 — 15 grade, chiar mai ridicată în intervalul 24 — 28 iunie, spre 16 — 17 grade. Probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și cantități de apă mai însemnate va fi mai ridicată în intervalele 21 — 22 iunie și 28 iunie — 2 iulie.

În Dobrogea, vremea va intra într-un proces de încălzire, iar pe 21 iunie media regională a maximelor se va situa în jurul valorii de 30 de grade. În 22 iunie se va produce o ușoară răcorire, însă ulterior, până spre finalul primei săptămâni, vremea va deveni călduroasă, cu medii ale temperaturilor maxime de 29 — 30 de grade. În a doua săptămână de prognoză nu se vor înregistra variații semnificative ale regimului termic, media maximelor urmând a fi de 27 — 28 de grade. Media temperaturilor minime din acest interval va fi de 17 — 18 grade, cu valori mai ridicate în perioada 24 — 26 iunie, spre 19 — 20 de grade. Aversele locale, în general slabe cantitativ, au probabilitate mai mare de apariție în intervalele 20 — 23 iunie și 28 iunie — 2 iulie.

În Muntenia, până pe 21 iunie, vremea se va încălzi, iar media valorilor maxime va ajunge în jur de 32 de grade. În 22 iunie se va produce o ușoară răcorire, această medie urmând a fi de 28 — 29 de grade. În perioada 23 — 29 iunie, vremea va deveni călduroasă, chiar caniculară în zonele de câmpie, cu o medie regională a valorilor maxime de temperatură de 33 — 34 de grade. Spre sfârșitul intervalului de prognoză, temperatura va marca o ușoară scădere, până spre medii ale temperaturilor maxime în jur de 30 de grade. Media temperaturilor minime va fi în creștere, astfel încât în intervalul 24 — 30 iunie se vor atinge valori de 17 — 18 grade, dar ulterior și acestea vor scădea ușor spre 15 grade. În intervalele 22 — 23 iunie și 28 iunie — 2 iulie va fi mai ridicată probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și, local, cantități de apă mai însemnate.

În Oltenia, temperatura aerului va fi în creștere treptată, de la o medie a maximelor în jur de 28 de grade, până spre 34 — 35 de grade în intervalul 24-28 iunie, când vremea va deveni caniculară în zonele de câmpie. Spre sfârșitul celor două săptămâni de prognoză este posibilă o răcorire treptată a vremii, media maximelor urmând să coboare spre 30 de grade. De asemenea, media regională a temperaturilor minime va fi tot mai ridicată, cele mai ridicate valori, în jur de 18 — 19 grade, urmând a se înregistra în intervalul 24 — 29 iulie, când în zonele de câmpie sunt posibile și nopți tropicale. În intervalul 27 iunie — 2 iulie va fi ridicată probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și local cantități de apă mai însemnate.

La munte, vremea se va încălzi, de la o medie a temperaturilor maxime în jur de 16 grade, până spre 22 de grade, în intervalul 24 — 28 iunie. În 22 iunie, pe fondul instabilității atmosferice mai accentuate, se va produce o ușoară scădere de temperatură. În același sens vor evolua și temperaturile minime, cele mai ridicate valori urmând să atingă o medie de 12 — 13 grade. Spre sfârșitul celor două săptămâni de prognoză, vremea se va răci ușor, până spre o medie a maximelor în jur de 17 grade și a minimelor de 8 — 10 grade. Probabilitatea de apariție a averselor, descărcărilor electrice și a cantităților de apă, local mai însemnate, va fi mai ridicată în intervalele 21 — 24 iunie și 27 iunie — 2 iulie.