Președintele Iohannis, decorat cu Ordinul ‘Sf Gheorghe’: Îl dedic prieteniei româno-germane pe care o prețuim foarte mult

Trimisul special al AGERPRES, Cătălina Matei, transmite: Președintele Klaus Iohannis a primit marți, la Berlin, Ordinul ”Sfântul Gheorghe” de la prof. Hans-Joachim Frey, directorul artistic și președintele Balului Operei „Semper” din Dresda.

„Primesc cu mare plăcere Ordinul ‘Sfântul Gheorghe’ și îl dedic prieteniei româno-germane pe care o prețuim foarte mult. Numele Ordinului — Sfântul Gheorghe — poartă o simbolistică aparte. Aceasta este legată de lupta pe care noi, statele democratice, o ducem în contextul european și internațional actual”, a subliniat șeful statului, la evenimentul care a avut loc la Ambasada României la Berlin.

Potrivit acestuia, pentru viitorul proiectului european, solidaritatea și înțelegerea sunt vitale.

”Este nevoie de pragmatism și credibilitate. Important este ca Uniunea Europeană să-și protejeze valorile în mod credibil și să găsească acele căi potrivite pentru a fi mai aproape de cetățenii ei. Europa reprezintă democrație, pluralism, toleranță și diversitate. Toate acestea nu sunt în niciun caz slăbiciuni și a ne implica în favoarea lor este un lucru care trebuie făcut. România a demonstrat că este un partener predictibil și de încredere, atât ca membru deplin al UE de 10 ani, cât și împlinindu-și îndatoririle euroatlantice în ce privește securitatea și apărarea comună”, a arătat președintele Iohannis.

Acesta a remarcat că, în contextul crizelor complexe din regiune, cooperarea dintre România și Germania a cunoscut o nouă dinamică.

„Astăzi, împreună, suntem mai hotărâți, mai puternici și mai pregătiți ca niciodată să ne angajăm pentru acest parteneriat, pentru o Uniunea Europeană prosperă, puternică și sigură”, a mai spus președintele României.
La rândul său, prof. Hans-Joachim Frey a arătat că decernarea acestui Ordin șefului statului român a fost făcută în semn de apreciere pentru contribuția acestuia în apărarea valorilor comune europene.

Potrivit acestuia, Balul Operei „Semper” din Dresda este cel mai vechi din spațiul european, fiind suspendat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

„După 12 ani, acest bal a fost organizat din nou. Astăzi se spune că este cel mai mare eveniment cultural din Germania. (…) Partea specială a acestui bal este gala de deschidere. În centru se află decernarea Ordinului ‘Sfântul Gheorghe’. Lupta pentru bine împotriva răului este un lucru deosebit de prețios care este simbolizat la Muzeul din Dresda. (…) Astăzi Europa este patria noastră comună. În vremuri în care există atât de multe tensiuni la nivel mondial și tulburări este nevoie de stabilitate. Dar dvs. apărați cu mare forță valorile noastre comune europene”, a subliniat acesta.

Ceremonia de decernare a Ordinului ‘Sfântul Gheorghe’ șefului statului, care ar fi trebuit să aibă loc pe 3 februarie la Dresda, a fost amânată din motive întemeiate, a subliniat ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu.

„La începutul acestui an, amânarea ceremoniei de decorare a președintelui Iohannis s-a datorat unor întâmplări neprevăzute ale istoriei. Ele au fost depășite cu succes. Între timp, avem parte în România, în Germania, în întreaga lume de alte împrejurări istorice neașteptate, iar Sfântul Gheorghe ne ajută întotdeauna să facem față provocărilor”, a menționat diplomatul român.