24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Astăzi se citește moțiunea de cenzură, ce nu face altceva decât să ofere spectacolul grotesc prin care unii singuri își dau ”șuturi în fund”, dacă ar fi să decriptăm expeditorul și adresantul în aceleași părți moi ale partidului de guvernământ.
Liviu Dragnea și-a văzut mâna (în care ținea pumnalul destinat gâtlejului lui Sorin Grindeanu) întoarsă forțat la spate, fiind pus în situația de a se ataca singur, repetând istorica moarte a lui Cezar de antica, dar actuala lovitură a lui Brutus!
O parodie normală, în stil dâmbovițean, ne este dat să o adăugăm celorlalte episoade ridicole cu ajutorul cărora ne-am umplut de ridicol, de această dată noi ca nație, noi ca țară și mai puțin noi, țărăniștii, liberalii, pesediștii sau alte culori politice care ne-au colorat viața în ultimii 27 de ani.
Moțiunea de cenzură, în varianta depusă de PSD împotriva PSD, nu frizează doar ridicolul, dar pune în valoare lipsa de maturitate politică, ce încă mai domină scena decizională a țării, după mai bine de un sfert de veac de rătăciri prin deșertul democrației. Avem sau nu avem viitor? Iată o întrebare care a depășit de mult gestul retoric de a transforma n spectacol acest tip de declamațiune. Nu trebuie să cădem în capcana vizibilă a acestei provocări, pe fundul prăpastiei căreia se află inevitabila recunoaștere a iminentului viitor, pas următor, obligat de mișcarea acelor de ceasornic, în rotirea lor firească de la stânga la dreapta, să fie considerat a fi înainte, chiar dacă urmările lui ne aruncă în urmă cu câteva sute de ani. Suntem, astfel, pedepsiți să ne retrăim istoria, să ne întoarcem înspre momentele în care am greșit fundamental, nu față de noi, ci mai ales față de poporul pe care îl reprezentăm sau l-am reprezentat. Această încercare de anamnesis ne face părtași de a ne retrăi trecutul și prezentul în același hol ce face trecerea imediată spre un viitor despre care avem cunoștința lucrurilor întâmplate, acel deja vu despre care ne place nouă să credem că suntem a tot cunoscători, că facem parte din acea minoritate ce se poate lăuda că astfel de momente, ce par pentru unii premiere absolute, pentru noi ”au fost de mult fumate”.
Liviu Dragnea este pe punctul de a gafa fundamental, de această dată față de poporul său, față de spiritul național, față de identitatea națională a celor care au clădit această țară, nu pe aer, ci pe oasele celor care și-au jertfit viața pentru unitatea poporului, dar și a teritoriului, de foarte multe ori sfârtecat de cei care au venit asupra noastră, fie că ei s-au năpustit din exterior sau chiar din interiorul nostru.
Marea trădare, ce se joacă astăzi pe scena politică, îi va pune pe unguri în postura de a ne umili încă o dată, alungându-ne din drepturile noastre firești și naturale de a avea o țară care să vorbească limba strămoșilor și are să se numească și în spiritul ei, România. Din nou ajungem să fi hăituiți acasă la noi, din nou ajungem să ne vindem pe două voturi, din nou ajungem să fim ai nimănui, în sensul că nu mai suntem nici ai noștri, părăsiți și abandonați, aruncați în bălăriile istoriei, asemenea jucărilor ajunse a fi nefolositoare, stricate și scoase din uz.
Liviu Dragnea și toți cei care demonstrează că au spiritul lui, ar trebui judecați nu pentru ”instigarea la abuz în serviciu”, ci pentru înaltă trădare de țară, pentru această impertinență a trădătorului de a-și vinde și muma (a se citi patria), doar pentru a simți în palmele sale acei treizeci de talanți ai trădării, de această dată, de țară. Avem nevoie de o nouă răbufnire, de o nouă explozie a mămăligii, de o reacție fermă, chiar dacă va fi și agresivă, de a deratiza spațiul național ce a fost năpădit de năpârci, de lighioane obișnuite ca ”sângele poporului” să le fie băutura preferată.
Este timpul să scăpăm pentru totdeauna de acest nou tip de vampir, care a început să ne amenințe nu numai făptura, cât mai ales și țara, nu numai țara, cât mai ales și spiritul național al românilor, care i-au primit pe unguri în casă, de exemplu, pentru ca, gestul de fricos ambulant al lui Liviu Dragnea să ne pună la zid, să ofere pielea întregului popor în schimbul salvării sale.
Nu putem să mai acceptăm postura de spectatori la această reprezentație grotescă în timpul căreia ni se taie din trup, ni se taie din ființă, în timp ce noi suntem dispuși să aplaudăm la scenă deschisă! Oare acesta ar trebui să fie cursul firesc al istoriei, scrisă de atitudinea noastră în anul în care suntem puși sub presiunea centenarului Marii Uniri?! Dacă se va simți ceva în această țară, ceva răscolitor, nu va fi răzvrătirea Munților Vrancei, prin cutremurare, va fi doar zbaterea înaintașilor noștri supuși acestei inimaginabile terfeliri, pe care doar un teleormănean ar fi putut să o provoace. Vai de mama lui, că suferă bătrâna, oriunde s-ar afla!
ADI CRISTI
