VAI DE MAMA NOASTRĂ

Până în momentul votului din plenul Parlamentului României, un iluzoriu pendul, spânzurat deasupra țării, semnala în mișcarea sa laterală de stânga/dreapta obsedanta întrebare: ”Trece sau nu trece ?” Țara a avut bizareria de a face parte din acest scenariu odios al luptei pentru putere cu orice preț.  Nu a mai contat nimic. Nici bunul simț, nici ceea ce spune legea, nici cine ar trebui să cedeze pentru ca obștea să-l perceapă ca fiind cel despre care se poate spune: ”deșteptul cedează”. Nu am avut deștepți, ceea ce nu ne miră și, în același timp, nu ne înspăimântă(sic!) Continuăm să ne purtăm de parcă ”nu s-a întâmplat nimic în timpul serviciului meu”, această frază a derobării de eventuala răspundere, care ar putea să ne angajeze chiar dacă, pentru cei mulți, disimularea responsabilităților  a rămas soluția cea mai bună și imediată, atunci când este așteptată reacția mulțimii.

Dacă ar fi să facem un scurt inventar a acestor reacții vom fi nevoiți să constatăm că în ultimii ani societatea civilă s-a trezit, a început să aibă reacții, a devenit chiar agresivă, suportând bănuiala legitimă că ar fi pusă în slujba cuiva, că finanțatorii acesteia au interese nu doar ascunse, cât mai ales oculte.

Răzvrătirea lui Sorin Grindeanu față de decizia intempestivă a lui Liviu Dragnea de a-l trimite acasă, fără nici un fel de explicație coerentă, ci doar pentru că organul de conducere colectivă al PSD a decis să-i ridice sprijinul politic (ceea ce este perfect legal) nu a făcut altceva decât să pună paie pe foc, astfel încât pârjolul să se ridice nu doar ”până la cer”, cât mai ales până la credibilitatea partidului, pârlind-o rău de tot.

Victor Ponta, căci trebuia să se reinventeze și el odată și odată, după ce a fugit de două ori din fruntea oștilor (de partid și guvernamentale), a sărit ca păduchele pe purice, încercând să explice de ce realitatea puricilor cu păduchi poate fi considerată ”culmea mizeriei”. Hai să ne amestecăm și noi în îmbulzeală, poate se mai lipește de palma noastră un portofel sau o pulpă tânără de gazelă, căci la înghesuială nu poate fi altfel decât ”ca la înghesuială”.

Incertitudinea devine astfel o stare care începe să ne definească poporul, un atribut cu ajutorul căruia încercăm să ne prezentăm cât de stabili și de serioși suntem noi, cei care stăpânim Gurile Dunării, dar nu reușim să stăpânim gura lumii, singura care bolborosește asemenea Dunării la Cazane, dacă tot am apelat la fluviul de graniță, cu singura deosebire că horcăiala gurii lumii devine mult mai asurzitoare și mult mai plină de consecințe negative, imediate pentru țară, în primul rând.

În plenul Parlamentului României a fost exersată demonstrația votului, doar după ce acesta a fost riguros dresat, funcție de disciplina de partid și mai ales de interesele de grup ale partidelor parlamentare. Unii au votat așa cum a decis partidul, alții au mers la o bere, dată de liderul partidului respectiv, alții au stat în sală ca și cum nu ar fi prezenți, doar ”pentru a supraveghea legalitatea votului”, în timp ce udemeriștii, întristați de revenirea la realitate a promisiunilor de om tâmp ale liderului PSD, au decis să numere drapel României din toate birourile parlamentare, poate, poate ar găsi și unul maghiar.

A fost o dimineață tristă, dar și cu zvâcnetul de inimă intrat în normal, o zi obișnuită de lucru, în care nimeni nu s-a ridicat deasupra incompetenței sale, oferind țării măsura reală și constantă a valorii unora și a nonvalorii altora. Dacă ar fi să fim atenţi la rezultatul votului care a salvat ceva și a înlăcrimat altceva, trebuie să fim conștienți că ăştia suntem, alții nu avem mai buni și drept urmare suntem obligați să mergem înainte, fie că folosim procedeul șutului în fund (care s-a demonstrat a fi un pas înainte), fie că ne vom opinti să-i tragem după noi, chiar și numai pentru că și îndărătnicii sunt ai noștri, căci și ei seamănă al dracului de bine cu noi, toți cei care suntem români. Vai de mama noastră!

ADI CRISTI