Nu se poate comunica populaţiei că sistemul 112 este neperformant

Sistemul 112 nu este perfect, dar nu se poate comunica populaţiei că sistemul 112 este neperformant deoarece ar fi incorect, iar zilnic se primesc mii de apeluri şi mare parte a lor, dacă nu chiar toate, sunt tratate corespunzător, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, preşedinte al Comitetului interministerial privind sistemul apelurilor de urgenţă 112.

„Pe zi se primesc mii de apeluri şi aceste mii de apeluri în marea parte a lor, dacă nu chiar toate, să zic, sunt tratate corespunzător şi se răspunde corespunzător. Există vulnerabilităţi şi există probleme şi aceste probleme generează anumite situaţii, cum s-a generat la Caracal, cum se generează în alte părţi. Sistemul nu este perfect, trebuie corectat, dar nici nu putem să venim să spunem că la acest moment sistemul din România este la pământ, pentru că există evaluări independente, nu sunt făcute de noi, sunt făcute chiar de Agenţia Europeană de Apel la numărul de urgenţă 112 şi care spun altfel despre România. Niciun sistem, la acest moment, nu este infailibil şi nu este fără greşeli, recunoaştem greşelile, sau vulnerabilităţile, şi trebuie corectate cât mai repede, dar în acelaşi timp nu putem să comunicăm populaţiei că sistemul 112 este neperformant, varză, terminat, nu funcţionează. Asta înseamnă că noi spunem populaţiei să nu mai apelaţi la 112 şi găsiţi-vă altă soluţie şi ar fi foarte incorect pentru că asta înseamnă… sigur vor muri foarte mulţi oameni dacă populaţia pierde încrederea să sune la acest sistem”, a declarat Raed Arafat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat când s-ar putea aştepta cetăţenii României ca atunci când au o problemă şi apelează la 112 toate forţele care sunt abilitate să acţioneze să răspundă corespunzător.

Întrebat cine le garantează oamenilor că până la implementarea măsurilor avute în vedere de Guvern pentru îmbunătăţirea sistemului 112 nu se vor repeta situaţiile în care au existat disfuncţionalităţi, oficialul MAI a spus: „Deci, cu toate limitările care există, oamenii trebuie să continue să aibă încredere, iar descărcarea aplicaţiei pe care a creat-o STS-ul poate să ajute la localizarea la acest moment, mult mai mult decât înainte, dar să o descarce, să o aibă în telefon, să sune prin ea dacă consideră că e obligatoriu să fie localizaţi că nu ştiu unde sunt”.

„Deci, deja există un pas făcut, următorii paşi urmează să se rezolve în baza acestui raport. (…) Populaţia, încă o dată, beneficiază de un sistem care rezolvă pe zi mii de cazuri. Nu înseamnă că sistemul e perfect, am zis, sistemul nu este perfect, sistemul este unul care are foarte multe aspecte care trebuie încă perfectate, ca toate sistemele din lume, şi acest lucru îl facem la acest moment. Acest raport este un pas, un pas foarte important spre normalitate şi poate spre o chestie pe care în viitor nu o vom găsi în toate ţările europene, dar noi vrem să o implementăm, pentru că şi în ţările europene, la acest moment, nu ştiu dacă sunt 12 sau 14 ţări care-l au. Normal, şi mă aştept ca să iasă o Directivă care va forţa pe toţi să facă acest lucru. Aşa cum am mai menţionat, inversul situaţiei, noi suntem una din cele patru ţări care au sistem cell broadcasting, precum RO-ALERT, şi restul nu au, şi acum există o Directivă europeană pe aşa-zis reverse 112, adică alertarea populaţiei de către stat, şi unde sisteme similare RO-ALERT-ului trebuie implementate în toate ţările europene în doi ani aproape, deci noi suntem printre primii. Sunt convins că într-o altă ţară cineva spune: dar noi de ce nu avem, vor avea şi ei, şi noi vom avea localizarea cu siguranţă”, a mai afirmat Arafat.

Raed Arafat a anunţat miercuri că a prezentat premierului Viorica Dăncilă raportul cu privire la sistemul 112, elaborat de comisia interministerială, raport care cuprinde 14 măsuri pe termen scurt, mediu şi lung ce urmează a fi implementate. AGERPRES