Breaking News

Servicii educaţionale şi de asistenţă socială pentru copiii separaţi sau cu risc de separare de părinţi

Asociaţia Alternative Sociale anunță încheierea cu succes a proiectului „ÎMPREUNĂ PENTRU COPII”, implementat în perioada iulie 2016 – iunie 2017 cu sprijinul financiar al Primăriei municipiului Iași și desfășurat în parteneriat cu Școlile Gimnaziale „Ion Simionescu” și „Alecu Russo” din municipiul Iaşi. Proiectul a oferit servicii educaționale complementare și de asistență socială pentru copii separați sau în risc de separare de părinți: copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, copii remigranți, cu un părinte în detenție, din familii monoparentale etc. „În cadrul celor două școli din municipiul Iași s-au derulat activități de dezvoltare a abilităților de viață pentru copii, în condițiile în care mulți dintre aceștia nu au de la cine să deprindă aceste abilități ca urmare a absenței părinților și/sau a capacității reduse a persoanelor de îngrijire”, precizează reprezentanţii Asociaţiei Alternative Sociale, într-un comunicat de presă. Rezultatele proiectului au constat în participarea unui număr de 89 de copii la peste o sută de activităţi de educație nonformală, în cadrul Centrelor de Tineret din cele două școli partenere, care și-au dezvoltat cu acest prilej abilitățile de viață independentă pe teme precum  autocunoașterea, comunicarea, gestionarea emoțiilor, managementul furiei, al relației cu părinții, rezolvarea conflictelor, managementul banilor, programul zilnic de lucru și timpul liber, prevenirea delincvenței și a victimizării. În cadrul proeictului, 168 copii au participat la activități de orientare școlară și profesională (activitate realizată pe baza Teoriei Inteligențelor Multiple a lui Howard Gardner, cu aplicarea testului pentru determinarea tipurilor de personalitate și domenii de interes  a lui John Holland, realizarea profilului personal al fiecărui copil și discuții ghidate pe tema carierei), 80 de copii și 35 părinți au participat la activități tematice de socializare despre rolul educației nonformale în dezvoltarea abilităților de viață, lucrul în echipă și drepturile copilului. De asemenea, 20 de copii și familiile acestora, din grupuri sociale defavorizate și referiți de școlile partenere, au beneficiat de servicii de asistență socială și protecție a copilului. „În cadrul proiectului am putut observa schimbări reale în comportamentul copiilor care au participat la activitățile noastre. Cadrele didactice ne-au confirmat faptul că, și la clasă, ei își doresc mai mult să participe, să colaboreze cu ceilalți, să conducă, sunt mai puțin ezitanți și mai comunicativi”, a afirmat Gheorghe Pascaru, managerul proiectului. „Alternative Sociale oferă servicii de suport dedicate copiilor afectați de migrația părinților pentru muncă de mai bine de 12 ani. Putem afirma, în urma acestei experiențe că fenomenul nu este unul trecător, că aceste servicii sunt le fel de necesare azi ca și în 2005, când am demarat acest program. Asigurarea continuității este o prioritate pentru noi și sperăm ca Primăria Iași să ne susțină în continuare”, a subliniat, la rândul său, Alexandru Gulei, director executiv al Asociației Alternative Sociale. (Edmond MACRI)