În ultimele 24 de ore, 1.284 de solicitări către Ambulanță; 53 de persoane cu lipotimii

 

Un număr de 1.284 de solicitări au fost făcute la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, de sâmbătă dimineață până duminică dimineață, a declarat, pentru AGERPRES, managerul instituției, Alis Grasu.

„De ieri dimineață până azi dimineață, am avut 1.284 de solicitări, dintre acestea 755 fiind urgențe. Dintre urgențe 190 de persoane au chemat Salvarea fiind în loc public, 53 au prezentat lipotimii și 37 de persoane au prezentat sincope”, a afirmat Alis Grasu.

Ea a precizat că nu toate cazurile au fost generate de căldură.

„Oamenii își pierd starea de conștiență și din motive de sănătate, dar, sigur, că o parte din ele putem spune că au fost generate de căldură”, a spus Grasu.

Managerul SABIF îi sfătuiește pe cei care ies din casă să respecte sfaturile specifice anotimpului pe care le dau cei de la ambulanță.

„Important este regimul alimentar bogat în fructe și legume proaspete cu conținut mare de apă, un regim hidro-lacto-zaharat. Se vor consuma între un litru și jumătate și doi litri de lichide — apă minerală, apă plată, ceai mai puțin îndulcit, sucuri naturale. Atenție, băuturile răcoritoare nu trebuie să fie foarte reci, ci la temperatura camerei. Nu se vor consuma băuturi alcoolice, băuturi cu conținut ridicat în cofeină și băuturi foarte dulci. Toate aceste trei categorii cresc diureza, elimină apa din organism și accentuează deshidratarea”, a menționat dr. Grasu.

Ea a atras atenția și asupra interzicerii efortului și sportului „în plin soare” în intervalul 11,00 — 18,00 și a modului în care se îmbracă cei care ies din casă.

„Să poarte îmbrăcăminte amplă, vaporoasă, de culoare deschisă, din in, bumbac, mătase naturală. Capul acoperit cu pălărie de soare sau șapcă. Și chiar insist pe acest lucru, pentru că în zilele din care am avut cod roșu și am tot mers prin București la corturile anticaniculă și în sprijinul echipajelor noastre am văzut că marea majoritate a populației ignoră acest lucru. Capul trebuie protejat. Dacă nu se poartă pălărie sau șapcă, măcar umbrela de soare atunci când se străbat distanțe mai mari”, a mai spus șefa SABIF.

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri dimineață o atenționare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic pentru 16 județe și o alta Cod galben pentru alte șase județe, valabilă vineri între orele 10,00 — 21,00.

De asemenea, ANM a emis o atenționare Cod roșu de temperaturi extreme și disconfort termic pentru 19 județe și municipiul București, valabilă sâmbătă, între orele 10,00 — 21,00

ANM a emis și sâmbătă o serie de avertizări Cod galben și Cod portocaliu de furtuni, averse, dar și valori termice ridicate, valabile în majoritatea regiunilor țării, începând din această seară și până luni, la ora 23,00.

ANM precizează că, în intervalul menționat, pe arii extinse în sud și în sud-est valorile termice vor caracteriza în continuare o noapte tropicală, cu temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade, iar disconfortul termic va fi încă ridicat.