Organizatorii celui mai mare festival muzical din Suedia au anulat ediția din 2018 după o serie de violuri și alte agresiuni sexuale comise în acest weekend și în timpul ediției de anul trecut, acte calificate drept „respingătoare” de prim-ministrul Stefan Lofven, relatează AFP.
„Anumiți bărbați, pentru că de bărbați este vorba, nu pot, în mod evident, să se comporte corect. Este o rușine. De aceea am decis să nu mai organizăm Bravalla în 2018”, au anunțat într-un comunicat organizatorii festivalului Bravalla, care s-a derulat între 28 iunie și 1 iulie în apropiere de Norrkoping (sud-est).
Poliția locală a informat luni că a primit patru plângeri pentru viol și 23 de plângeri pentru alte agresiuni sexuale. Potrivit responsabilului de anchetă Martin Hedberg, nici un suspect nu fusese identificat până luni.
„Numeroase plângeri au fost depuse după producerea faptelor și nu avem la dispoziție decât semnalmente vagi”, a explicat el.
Prim-ministrul Stefan Lofven a acuzat acte „respingătoare” comise de „oameni mizerabili” și s-a pronunțat în favoarea recurgerii la mijloace de supraveghere video în cadrul acestui gen de manifestări.
Ediția din 2016 a fost și ea marcată de agresiuni sexuale care, potrivit organizatorilor, pot explica relativă scădere a afluenței de public din acest an: au fost vândute 45.000 de bilete, față de 52.000 anul trecut.
„Se vorbește mai puțin despre muzică decât despre infracțiuni și violențe”, și-a exprimat regretul Folkert Koopmans, președintele societății germane FKP Scorpio, care organizează festivalul, într-o declarație pentru agenția de presă suedeză TT.
Un val de agresiuni puse pe seama imigranților tineri la mai multe festivaluri muzicale suedeze în 2014 și 2015 a provocat o puternică dezbatere politică, dar ulterior majoritatea anchetelor au fost închise din lipsă de probe, notează AFP.