Procentul de promovare a examenului de Bacalaureat în judeţul Iaşi, după soluţionarea contestaţiilor, este de 84,10%, ceea ce situează Iaşiul pe unul dintre primnele locuri la nivelul ţării. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, în urma reevaluării tezelor, 83 de candidați care au avut inițial media generală cuprinsă între 5,00 și 5,99 au promovat examenul de Bacalaureat. Un candidat cu media generală inițială peste 6.00 a obținut în urma reevaluării unei teze media 5,90, fiind declarat respins. Numărul elevilor cu media 10 la Bacalaureat a crescut în urma contestațiilor, de la 8 la 13. „Promovabilitatea de 84,29% la Evaluarea Națională, precum și de 84.10% la Bacalaureat, este dovada unui învățământ performant, demonstrând că la finele unui ciclu școlar majoritatea absolvenților deține achizițiile urmărite de către sistemul de educație. Mai mult, constatăm o creștere semnificativă a procentului de promovabiliate la Bacalaureat în județul Iași în ultimii trei ani, de aproximativ 10%. La nivel național, Iașiul se situează în primele locuri, ceea ce confirmă încă o dată calitatea educației, a strategiilor eficiente pe care I.S.J. și conducerea unităților de învățământ le-au implementat în mod constant”, a declarat prof. dr. Genoveva Farcaş, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. La nivel naţional, rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele în prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2017 a crescut cu 1,5 % după soluţionarea contestaţiilor, respectiv de la 71,4% la 72,9%. Majorarea e de 4,8% în raport cu rata de promovare de la finalul primei sesiuni din anul trecut (68,1%). Astfel, au promovat 93.640 de candidaţi dintr-un total de 128.509 candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 88.311 candidaţi promovaţi provin din promoţia 2016-2017 (79,2%, rată de reuşită), iar 5.329 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (31,4%, rată de reuşită). Numărul mediilor de 10 a crescut la 126 (iniţial au fost înregistrate 97). Din totalul celor 135.513 candidaţi înscrişi s-au prezentat 128.509 candidaţi (111.547 din promoţia 2016-2017 şi 16.692 din promoţiile anterioare). Au fost declaraţi respinşi 34.690 de candidaţi (număr în scădere de la 36.570, înainte de contestaţii). Dintre aceştia, 23.136 de candidaţi aparţin promoţiei curente, iar 11.554 sunt din promoţiile anterioare. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 179 de candidaţi, care nu se vor putea prezenta la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. La nivel național, cele mai ridicate procente de promovare (83%) s-au înregistrat în judeţele Bacău (84,53% comparativ cu 83,54% înainte de contestații), Sibiu (84,39% comparativ cu 83,73%), Iași (84,10% comparativ cu 82,91%) și Cluj (83,65% comparativ cu 82,75%). Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi. Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2017 este programată între 28 august şi 6 septembrie. (E.M.)