Breaking News

Imunoterapia, o speranță împotriva leucemiei 

Imunoterapia a permis reducerea sau eliminarea celulelor canceroase pentru mai mult de 70% dintre pacienții diagnosticați cu cea mai frecventă formă de leucemie și care nu răspundeau la tratamentele standard, potrivit rezultatelor încurajatoare ale unui nou studiu clinic, ce au fost publicate luni, informează AFP.

Cei mai mulți dintre cei 24 de bolnavi au urmat fără succes o terapie-țintă denumită „ibrutinib” — dezvoltată de laboratorul Janssen-Cilag și aprobată de Agenția americană pentru produse alimentare și medicamente (FDA)—, care nu a reușit să stopeze progresia leucemiei.

Cu terapiile standard, speranța de viață pentru acest tip de pacienți este scurtă, au precizat cercetătorii americani, al căror studiu a fost publicat în Journal of Clinical Oncology.

„Nu știam dacă o formă de imunoterapie care utilizează celulele imunitare ale pacientului putea să îi trateze pe acești bolnavi cu risc crescut”, a explicat medicul Cameron Turtle, cercetător la Fred Hutchinson Cancer Research din Seattle, un oraș din statul american Washington, principaul autor al studiului.

„Rezultatele studiului nostru clinic (…) pentru acest tip de imunoterapie sunt foarte promițătoare pentru persoanele diagnosticate cu leucemie limfoidă cronică și care nu au răspuns la ibrutinib”, a adăugat același cercetător.

Noul tratament constă în prelevarea de la bolnavi a unor celule imunitare — denumite limfocite T — pentru a le modifica în așa manieră încât ele să poată să recunoască apoi o „țintă” de pe membrana celulelor leucemice.

Limfocitele T modificate sunt apoi injectate în sângele pacienților, unde se înmulțesc, urmăresc și distrug celulele canceroase.

Cei 24 de pacienți care au participat la noul studiu clinic, cu vârste cuprinse între 40 și 73 de ani, au fost anterior tratați fără succes, în medie, cu cinci terapii diferite.

Cercetătorii au constatat că 17 dintre cei 24 de bolnavi (71%) au beneficiat de o reducere sau dispariție a tumorilor după noul tip de imunoterapie.

Majoritatea lor (83%) au resimțit totuși efecte secundare, mai ales inflamații, cu diverse grade de severitate. Doi pacienți au fost internați la terapie intensivă. Unul dintre ei a decedat.

Analizele efectuate la nivelul măduvei osoase de la 12 pacienți, la patru săptămâni după injectarea limfocitelor T modificate, au arătat că șapte dintre bolnavi nu mai prezentau nicio urmă de celule canceroase. Șase luni mai târziu, cancerul nu revenise în organismul acestor pacienți.

Aproximativ 20.000 de cazuri noi de leucemie limfoidă cronică, dintre care 4.600 produc decese, sunt depistate în fiecare an în Statele Unite, potrivit American Cancer Society.