Ministerul Finanțelor Publice (MFP) organizează, duminică, o a doua extragere pentru selecția celor 100 de câștigători la Loteria bonurilor fiscale emise în perioada 1 – 31 mai 2017.
Potrivit unui comunicat al MFP, în urma primei extrageri din 18 iunie, au fost înregistrate 417 cereri de revendicare a premiilor, fiind depășit astfel numărul maxim de premii stabilit prin lege, de cel mult 100. Lista bonurilor fiscale pentru care au fost revendicate premii la prima extragere este disponibilă pe site-ul MFP, la rubrica Loteria bonurilor fiscale.
În prima etapă a extragerii lunare au fost desemnate ca fiind câștigătoare bonurile fiscale emise în data de 30 mai 2017, cu o valoare de 59 de lei.
La evenimentul de duminică, 23 iulie, se va extrage un număr din intervalul numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost depuse cereri de revendicare a premiilor, respectiv 001 până la 417.
‘Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câștigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea câștigător se aplica crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător (30). Pentru stabilirea celorlalți câștigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câștigător. Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecție se depășește numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă (417), următorul număr câștigător din listă este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului (30) la baza de referință și numărul unic maxim atribuit (417), continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege, respectiv 100. În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câștigătoare sunt eliminate din listă’, se arată în comunicatul MFP.
Conform sursei citate, după stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câștigătoare, acestea vor fi centralizate și transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, respectiv pentru verificarea autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală, prin direcțiile regionale antifraudă fiscală.