ANM: Val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat până luni

 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit până luni atenționarea meteorologică Cod galben de caniculă valabilă în 16 județe și a avertizat că la nivelul întregii țări se înregistrează un val de căldură persistent și disconfort termic accentuat.

Județele aflate sub Cod galben de caniculă sunt: Alba, Arad, București, Bihor, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Mehedinți, Olt, Timiș și Teleorman.

„În intervalul 22-24 iulie, valul de căldură va persista în toată țara, iar disconfortul termic va fi accentuat în vest, sud și sud-est și pe arii restrânse în rest. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități. În Banat, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei vremea va fi caniculară, cu temperaturi maxime frecvent între 35 și 37 de grade, mai ridicate până în jurul a 38 de grade în extremitatea de sud-vest a teritoriului. În aceste regiuni, minimele nocturne se vor situa, local, peste 20 de grade. În zonele de deal și de munte, în jumătatea de nord-est și pe arii mai restrânse în rest, mai ales în cursul după-amiezilor și al nopților, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată”, se spune în atenționarea ANM.