Analiștii financiari ai CFA România estimează o depreciere a monedei naționale în următoarele 12 luni, până la o valoare mediană de 4,6 lei/euro, și o rată a inflației de 2%, se arată într-un comunicat al CFA privind indicatorul de încredere macroeconomică, care a scăzut la 60 de puncte, în iunie.
‘În luna iunie 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut față de luna anterioară la valoarea de 60 puncte, fiind cu 6,6 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exercițiul anterior. Scăderea s-a datorat ambelor componente ale sale. Astfel, indicatorul condițiilor curente a fost de 76,2 puncte, valoare în scădere cu 7,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 6,1 puncte până la valoarea de 51,8 puncte. În ceea ce privește cursul de schimb euro/lei, este de remarcat că peste 70% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valorile mediane ale anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs anticipat de 4,6000, în timp ce pentru orizontul de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4,6000 (valoare similară cu cea înregistrată în exercițiul anterior)’, se arată în documentul CFA România.
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (iulie 2018/iulie 2017) a înregistrat o valoare mediană de 2%, similară cu cea înregistrată în exercițiul anterior.
„Sunt de remarcat anticipațiile de majorare a ratelor de dobândă la leu, atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni), cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), 90%, respectiv 95% dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție’, menționează sursa citată.
Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de CFA România în luna mai 2011, reprezentând un indicator prin care se dorește să se cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanții sunt membri ai CFA Romania și candidații pentru nivelurile II și III ale examenelor CFA.
Indicatorul de Încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească).