Parcul industrial de la Leţcani a obţinut licenţa de funcţionare din partea Ministerului Dezvoltării

Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene,  Sevil Shhaideh, a semnat Ordinul prin care se dispune acordarea titlului de parc industrial societății ”Iași Industrial Park SRL”, obiectiv aflat în subordinea Consiliului Județean (CJ) Iași. În anul 2013, Consiliul Județean Iaşi a aprobat realizarea unui parc industrial în comuna Lețcani. Reprezentanții Primăriei Lețcani au pus la dispoziția CJ  în anul 2014 suprafața de 30 de ha de teren cu deschidere la Drumul European E 85. Ulterior, documentele cadastrale au indicat o suprapunere de teren cu viitorul amplasament al Centrului de Întreținere și Coordonare prevăzut în studiul de fezabilitate pentru tronsonul de autostradă Ungheni- Iași- Târgu Mureș. Având în vedere solicitarea CNADNR cu privire la reanalizarea amplasamentului, astfel încât parcul industrial să nu interfereze cu coridorul avizat al viitoarei autostrăzi şi ținând cont de  importanța strategică a acestui obiectiv, Consiliul Județean Iași a aprobat în anul 2015 diminuarea suprafeței Parcului la 18 6593 mp. În luna februarie 2017, ca urmare a derulării procedurii de achiziție publică, Consiliul Județean a încheiat contractul de servicii de proiectare pentru studiul de fezabilitate iar în luna aprilie a fost aprobat studiul de fezabilitate, inclusiv indicatorii tehnico economici pentru realizarea IAȘI INDUSTRIAL PARK, primul parc industrial care se înființează la Iași.  ”Deși a fost inițiat în anul 2013, realizarea poate a celui mai important obiectiv economic din ultimii ani din județ a stagnat o perioadă. Lipsa de preocupare a celor care l-au propus și a celor desemnați să se ocupe administrarea proiectului a întârziat foarte mult realizarea lui . Cu bunăvoință, interes și implicate am demonstrat că am reușit să aducem parcul la stadiul în care, în mai puțin de 6 luni am obținut licența de parc industrial. Asta înseamnă să dispui de adevărați specialiști la Direcția de Proiecte și Dezvoltare Durabilă a CJ. Vom face din acest proiect un loc care va fi reprezentativ pentru județul Iași. Avem deja pregătit caietul de sarcini și vom demara urgent procedura de achizitie publică, urmează realizarea proiectului tehnic, totul trebuie să se desfășoare în ritm alert. Așezarea parcului la Drumul European, cu facilități de acces este un mare atu al acestui obiectiv. Ne preocupă economia județului și atragerea cât mai multor firme care să aducă plus valoare acesteia ”, a afirmat Maricel Popa, președintele CJ Iaşi. Proiectul tehnic vizează realizarea și asigurarea utilităților, construirea unui centru administrativ cu o suprafață de 621 mp, alimentarea cu gaz, energie electrică, rețea de termoficare, rețele de aducțiune cu apă, rețele de canalizare pluvială, amenajarea  unei parcări pentru camioane, infrastructură de acces. Prin realizarea rețelei de drumuri precum și a rețelei edilitare, în parc vor fi create condiții și facilități pentru clădiri administrative, spații de cazare (hoteluri) spații de alimentație publică (restaurante, baruri), săli de conferințe, protocol și training, parcări subterane, supraterane și etajate, construcția de hale pentru depozitare, etc. Circulația în cadrul parcului industrial va fi realizată prin intermediul rețelei de drumuri  propuse ca parte integrantă a proiectului. Valoarea proiectului este de 21,1 milioane lei, banii fiind asigurați de către Consiliul Județean Iași. Titlul de parc industrial conferă operatorilor economici care vor alege să funcționeze aici dreptul la facilitățile prevăzute de art. 20 din Legea 186/2013, privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale precum și cele prevăzute de Legea 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare. În conținutul ordinului care conferă titlul de parc industrial se stipulează faptul că ”furnizorul ajutorului de stat acordat în temeiul titlului de parc industrial acordat este comuna Lețcani”. (E.M.)