Activitățile sportive în intervale de intensitate mare (High intensity interval training – HIIT) pot inversa procesul de fragilizare a organismului la vârste înaintate, arată un studiu preclinic realizat în Statele Unite, citat vineri de MedicalXPress.
Cercetarea aflată în faza preclinică a demonstrat că perioadele scurte de activitate fizică de intensitate mare pot fi recomandate persoanelor cu vârste înaintate, acest tip de exerciții având totodată potențialul de a inversa procesul de fragilizare a organismului la bătrânețe.
Publicat în ”The Journals of Gerontology: Series A” de o echipă de oameni de știință de la Universitatea Buffalo, studiul este primul care și-a propus să propus să afle dacă un program de antrenamente de scurtă durată și de intensitate mare, cunoscut sub denumirea HIIT, poate fi sigur și eficient în cazul persoanelor în vârstă.
Cercetarea a fost efectuată pe două grupuri de o duzină de șoareci, fiecare având 24 de luni ceea ce corespunde cu circa 65 de ani din viața unui om. Toți șoarecii fuseseră sedentari până la această vârstă.
Oamenii de știință subliniază că studiul a fost realizat deocamdată numai pe șoareci, însă rezultatele ar putea avea aplicație semnificativă în cazul oamenilor.
”Se știe că a fi fragil sau a avea o tendință ridicată de fragilizare presupune un risc mai mare de deces sau de comorbiditate”, a declarat Bruce R. Troen, realizator al cercetării alături de Kenneth L. Seldeen, autorul principal al acestuia. ”Aceste rezultate demonstrează că este posibil ca antrenamentul în interval de intensitate mare poate ajuta la îmbunătățirea calității vieții și a capacității de a fi sănătos”, a adăugat Troen.
Șoarecii studiați au prezentat îmbunătățiri ”dramatice” în cazul a mai mulți parametri, inclusiv forța și performanța fizică. Cinci din șase șoareci care erau fragili sau se aflau într-o stare de pre-fragilizare și-au îmbunătățit starea, iar patru nu au mai prezentat urme de fragilitate. ”Acei patru șoareci care prezentau genul de deficite care pot fi corelate cu fragilitatea în cazul oamenilor și-au revenit devenind complet robuști”, a explicat Troen. „În cazul lor, HIIT a inversat cu adevărat fragilizarea”.
Troen și Seldeen au personalizat programul de antrenament al fiecărui exemplar argumentând că ”deși șoarecii sunt identici din punct de vedere genetic, ei nu sunt identici în ceea ce privește fenotipul”.
Programul de zece minute a constat într-o încălzire de trei minute, trei intervale de câte un minut de exerciții de intensitate mare urmate fiecare de câte un minut de intensitate joasă și un minut final de intensitate mare pe o bandă de alergare înclinată. Antrenamentele au fost efectuate de trei ori pe săptămână timp de 16 săptămâni. Toate exercițiile au fost tolerate de toți șoarecii.
Troen și Seldeen au avertizat însă ca orice persoană interesată de practicarea HIIT să solicite mai întâi părerea unui medic.