Breaking News

Amenzile rutiere înregistrate de camerele de supraveghere vor fi achitate conform unei noi proceduri

Amenzile înregistrate de camerele de supraveghere video din traficul rutier vor fi achitate de astăzi conform unei noi proceduri, informează MOLDPRES.

Serviciul de presă al Ministerului de Interne a comunicat că amenzile nu mai pot fi achitate în baza scrisorilor. Potrivit modificărilor, codul de bare format din 16 cifre, destinat plăților online, va fi exclus din scrisoarea expediată, iar persoanele nu vor avea posibilitatea de a achita amenzile în baza rapoartelor electronice de constatare a contravențiilor rutiere.

Astfel, începînd de azi, persoanele care vor fi informate despre încălcările înregistrate de sistemul de monitorizare video a traficului, prin scrisorile care nu vor mai avea în conţinut codul de bare, urmează să se prezinte la Centrul Unic de Monitorizare și Coordonare al Inspectoratul Național de Patrulare sau la Inspectoratele de poliție teritoriale, în raza de domiciliu al contravenientului, pentru a fi întocmit procesul verbal cu privire la contravenție, în baza căruia, ulterior poate fi achitată amenda.