Sancțiuni ONU: Phenianul denunță o ‘încălcare’ a suveranității sale

Coreea de Nord a condamnat luni noile sancțiuni impuse de Națiunile Unite, declarând că nu va negocia în legătură cu programele sale nucleare și balistice atât timp cât se află sub amenințarea Statelor Unite, relatează AFP.

Sancțiunile adoptate sâmbătă de Consiliul de Securitate al ONU constituie ‘o încălcare violentă a suveranității noastre’, a afirmat Phenianul într-un comunicat publicat de agenția oficială de știri KCNA.

‘Nu ne vom pune (programul) de descurajare nucleară pe masa negocierilor’ atât timp cât Coreea de Nord este amenințată de Washington, se arată în comunicat. Phenianul ‘nu se va retrage dintr-un singur pas din programul său de consolidare a puterii nucleare’.

În încercarea de a stopa ambițiile nucleare ale Phenianului, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sâmbătă Rezoluția 2371, prin care se impun noi sancțiuni Coreei de Nord. Textul a fost adoptat cu unanimitate.

Organizația Națiunilor Unite intenționează să reducă cu o treime veniturile din exporturi ale regimului comunist de la Phenian, care se ridică în prezent la aproximativ trei miliarde de dolari anual, ca reacție la recentele teste nord-coreene cu rachete balistice intercontinentale. În acest scop, rezoluția Consiliului limitează numărul de muncitori nord-coreeni în străinătate; interzice înființarea de noi companii cu capital mixt, cu participare nord-coreeană; interzice noile investiții în firmele cu capital mixt existente; adaugă nouă nume pe lista neagră a persoanelor fizice nord-coreene ale căror active sunt blocate în întreaga lume și cărora li se interzice să călătorească în străinătate; blochează activele internaționale a încă patru companii nord-coreene, inclusiv principala bancă folosită de Coreea de Nord pentru schimburile valutare.

Phenianul a amenințat Washingtonul, artizan al ultimelor sancțiuni, că va ‘plăti pentru crima sa (…) de o mie de ori’.

‘Dacă Statele Unite cred că sunt în siguranță peste oceanul care ne desparte, ele se înșeală amarnic’, a adăugat Coreea de Nord. Țările ‘care au colaborat cu Statele Unite’ pentru a sprijini rezoluția trebuie de asemenea trase la răspundere, a mai spus Phenianul în comunicat