Toader despre afimația privind comisia parlamentară: Am făcut un enunț; nu m-am referit la cineva anume

 

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat luni, în legătură cu afirmația sa potrivit căreia loialitatea constituțională exclude orice acțiune sau inacțiune de natură să afecteze activitatea unei comisii parlamentare, că a fost un enunț cu valoare de principiu, adăugând că nu s-a referit la cineva anume.

„Am făcut un enunț, o afirmație, cu valoare de principiu. O afirmație în care am dezvoltat parțial conținutul principiului loialității constituționale, un principiu care înseamnă un atașament față de valorile constituționale, un principiu care este izvorât din exigențele, regulile legii fundamentale. În baza acestui principiu, având în vedere că este o discuție destul de recentă cu privire la comisia parlamentară am făcut un enunț iarăși cu valoare de principiu. Nu uitați că regulamentul de organizare, funcționare al comisiei parlamentare a trecut inclusiv prin controlul de constituționalitate. Curtea Constituțională a spus că regulamentul respectă exigențele Constituției. Prin urmare, loialitatea constituțională — regulă general valabilă pentru orice persoană invitată sau citată, persoană care nu poate să afecteze buna desfășurare a comisiei. Nu m-am referit la cineva în concret, nu m-am referit la cineva anume. Valabil pentru orice persoană, indiferent de rang, de funcție, de demnitate”, a explicat Tudorel Toader, la Ministerul Justiției.