„Promovarea podgoriilor ieșene trebuie să devină un element esențial în strategia de turism a municipiului Iași”, a afirmat primarul Mihai Chirica, în cadrul unei întâlniri organizate la Palatul Roznovanu cu principalii producători locali de vinuri, respectiv S.C. Agroindustriala Bucium S.A, S.C. Cotnari S.A, Grupul de firme Domeniile Lungu și Crama Gramma. În cadrul întâlnirii, edilul a propus câteva modalități de promovare a producătorilor locali de vinuri, astfel încât podgoriile ieșene să devină puncte de atracție atât pentru ieșeni, cât și pentru turiștii care vizitează orașul și regiunea. Astfel, o primă propunere vizează organizarea unor evenimente care să aibă atât valențe recreative, cât și culturale, după modelul lansat anul trecut și continuat în acest an de Crama Gramma cu Festivalul „La Vie”. Astfel, în perioada 8 – 10 septembrie, Crama Gramma din Bârnova își așteaptă oaspeții cu muzică de bună calitate, ateliere de cultura vinului și degustări, tururi ghidate în vie, activități sportive etc. O altă propunere a edilului vizează amenajarea unui showroom în care să fie prezenți toți producătorii locali de vinuri. De asemenea, aceștia vor avea puncte de comercializare rezervate la toate evenimentele cu public organizate de Primăria Municipiului Iași, iar în ultimul weekend al fiecărei luni vor putea fi organizate târguri dedicate promovării și comercializării vinurilor locale. Nu în ultimul rând, strategia de turism a Iașului va include și tururi ale podgoriilor ieșene, în acest sens urmând a fi purtate discuții cu operatorii de turism locali, precum și cu reprezentanți ai rețelelor internaționale de agenții de turism. „Este esențial să utilizăm toate pârghiile pe care le avem la îndemână pentru a promova producătorii locali și pentru a-i atrage pe ieșeni să cumpere produse locale. În acest sens, vom continua întâlnirile cu producători din diverse domenii, dar și cu reprezentanți ai restaurantelor și hotelurilor din Iași, astfel încât produsele locale să fie evidențiate distinct în oferta lor”, a spus primarul Mihai Chirica. De asemenea, şeful municipalităţii a lansat companiilor ieșene invitația de a susține Programul „Centenar” al Primăriei Municipiului Iași, promovând conceptul de Iași – Capitala Renașterii Naționale prin aplicarea unui sticker special conceput în acest sens pe elementele de identificare vizuală ale produselor acestor companii: etichete, ambalaje etc. „Această relație de parteneriat va avea în primul rând o valență educativă, prin care comunitatea va conștientiza rolul pe care l-a avut Iașul în menținerea stabilității instituționale a statului român, precum și în pregătirea actelor premergătoare Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. De asemenea, vom propune ca o sumă modică rezultată din vânzarea acestor produse să intre într-un cont special, banii astfel rezultați urmând a fi folosiți pentru realizarea unor monumente sau organizarea unor evenimente prin care să marcăm evenimentele din urmă cu 100 de ani”, a mai spus primarul Mihai Chirica.