Studiu: Patru din zece români mânâncă produse semipreparate

Nu mai avem timp de gătit, o arată statisticile. Tot mai mulţi români mănâncă produse semipreparate şi mâncare la pachet, gata porţionată, însoţită chiar de instrucţiuni de gătit. Specialiştii spun că trendul va câştiga tot mai mult teren. Vânzările de produse ambalate vor creşte cu peste 6 procente, în fiecare an, până în 2020, arată studiile. Premisele sunt favorabile. În prima jumătate de an, consumul, per total, a avansat cu aproape 8%, pe fondul majorărilor salariale. Luate separat, vânzările de mâncare şi băutură au crescut cu 3,5%. În prezent, patru din zece români cumpără produse semipreparate sau pachete de mâncare cu ingredientele porţionate, însoţite de instrucţiuni de gătit. Sunt cei care nu au timp să-şi pregătească masa, dar care totuşi îşi doresc ceva sănătos pentru prânz sau cină, arată rezultatele unui studiu efectuat de speccialişti, prezentat de digi24.ro. Sunt mulţi şi cei care mănâncă în afara casei, în special covrigi şi pateuri. Şpte din zece persoane cu vârste între 18 şi 45 de ani au acest obicei alimentar. Dacă ne raportăm la populaţia din oraşe, 26% dintre români iau gustări pe stradă, faţă de doar 16% în 2008.