Breaking News

PNL vrea să depună o moţiune de cenzură pentru demiterea guvernului

Liberalii intenţionează să depună o moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului, dar şi mai multe moţiuni simple, îndreptate împotriva unor miniştri din Cabinetul Tudose, după ce va începe noua sesiune parlamentară. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a precizat că se poartă negocieri cu parlamentarii din celelalte formaţiuni, pentru a obţine susţinerea acestor demersuri. „Deocamdată nu suntem în sesiune parlamentară. Avem deja în vizor mai mulţi miniştri pe care fie vom solicita audierea la comisie… Pentru fiecare minister, avem demersuri pregătite. Vom depune moţiune de cenzură, când vom avea cele mai mari şanse de a obţine maximum de voturi în Parlament, împotriva guvernării Tudose”, a declarat preşedintele PNL Ludovic Orban pentru RRA. Acesta a mai anunţat că, în următoarea sesiune parlamentară, vor fi formulate şi moţiuni simple pentru demiterea miniştrilor de interne, ai educaţiei şi transporturilor. Totodată, PNL mai intenţionează să solicite audierea unor miniştri din actualul Cabinet, în comisiile parlamentare de specialitate.