Cardinalul Etchegaray a căzut și și-a fracturat femurul în timp ce încerca să-l salute pe papa Francisc

imageResize (11)Cardinalul francez Roger Etchegaray, 93 de ani, și-a pierdut echilibrul și și-a fracturat femurul stâng în timp ce încerca să-l salute pe papa Francisc după slujba de duminică dimineața la catedrala San Pietro, a anunțat Vaticanul citat de AFP. După slujba de încheiere a Sinodului, cardinalul, pensionat originar din Olanda, se afla în grupul compact de cardinali când papa a trecut printre ei pentru a-i saluta. Cardinalul Etchegaray s-a dezechilibrat, a căzut și și-a rupt piciorul. Bătrânul cardinal, om al misiunilor dificile al fostului papă Ioan Paul al II-lea în Irak, Rwanda sau Vietnam și personalitate foarte respectată în Curie, a fost transferat la spitalul Gemelli unde urma să fie operat. Papa Francisc i-a făcut o vizită seară, întreținându-se „foarte cordial” cu el și „dându-i binecuvântarea sa”. Cardinalul francez i-a mulțumit papei pentru a că a prezidat Sinodul care s-a încheiat duminică.