Societățile de asigurare nu mai trebuie să contribuie la Fondul de rezoluție, fiind atins plafonul de 50 de milioane de lei prevăzut de legislație, a anunțat, joi, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Decizia de sistare a acestor contribuții a intrat în vigoare începând cu data de 1 august 2017.
‘(…) începând cu data de 1 august 2017 a fost atins plafonul de 50 de milioane de lei reprezentând contribuțiile societăților de asigurare la Fondul de rezoluție, conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Norma nr. 3/2016. ASF a decis să sisteze plata acestor contribuții la Fondul de rezoluție ca o măsură de susținere a pieței asigurărilor, în condițiile atingerii nivelului corespunzător, măsură care se circumscrie strategiei Autorității în acest sens. Supravegherea prudențială a activității societăților de asigurare se concentrează în prezent pe componenta proactivă și preventivă, pentru a evita apariția unor dezechilibre în piața asigurărilor și pentru a administra acele disfuncționalități care ar putea conduce la modificări majore ale prețurilor polițelor asigurărilor obligatorii’, se menționează în comunicatul citat.
Societățile de asigurare contribuiau la Fondul de rezoluție, administrat de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu o cotă de 0,4% din totalul primelor brute subscrise pentru asigurările generale și cu o cotă de 0,25% din totalul primelor brute subscrise pentru asigurările de viață.
Legea nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor permite ASF să declanșeze din timp mecanisme de redresare în cazul în care constată, în timpul procesului de supraveghere, că o societate de asigurare se confruntă cu probleme financiare și nu mai respectă prevederile legale în materie de capitalizare, astfel încât să fie evitat falimentul acesteia.
ASF este autoritatea națională, înființată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea și supravegherea piețelor asigurărilor, a pensiilor private, precum și a pieței de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcționare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanți.