Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a făcut marți un apel către diplomații români să ajute economia să se ridice, alături de instituțiile statului, denunțând lipsa de bunăstarea care a dus la migrația masivă.
„Este un mesaj pur și practic. Ajutați economia românească să se ridice, puneți umărul alături de Guvern și de Parlament și împingeți alături de companii și de angajați și de toți cei care trăim aici. (…) Cred că în aceste vremuri diplomația, așa cum sunteți cu toții patrioți, trebuie să conțină în primul rând rezultatele economice. Sigur, misiunile MAE sunt diverse și complexe, aveți în grijă soarta cetățenilor români de peste hotare, situația lor și chiar complicațiile cu autoritățile locale și din când în când evenimentele electorale. Aveți responsabilitatea reprezentării statului și a președintelui țării, aveți obligația de a deschide calea negocierii și a dialogului politic. Dar, în același timp, aveți în fișa postului sprijinirea ideilor românești, a științei și culturi românești, a sportului și tradițiilor românești. Sunt sigur că o faceți, dar nu uitați să sprijiniți în fiecare zi economia românească”, a declarat Dragnea la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.
El a arătat că politica externă a României de astăzi are repere clare: parteneriatul cu SUA, integrarea europeană la vest, o politică de bună vecinătate cu sudul și cu estul — toate acestea fiind o cupolă de siguranță sub care țara noastră își poate desfășura planurile de prosperitate.
„Practic, jucăm un joc închis la adăpostul alianțelor noastre, dar este un joc desfășurat pe un teren competitiv, cu parteneri mai buni și mai evoluați ca noi, un joc în care elementul de departajare este economia, cel puțin în această perioadă. Iar o dovadă că jocul este dificil e migrația românilor, plecarea forțelor noastre de muncă, a milioane de români care au părăsit țara până în decembrie 2016 n-are cauze subtile, are cauze economice. Oamenii au plecat din cauze de bunăstare, iar faptul că n-au găsit-o în țara lor a făcut din România a treia țară, poate, de pe glob, în ordinea creșterii procentului de migrație. Acest popor român în exil e cea mai grea pierdere suferită de noi în ultimii 20 de ani, o pierdere cu un impact major asupra societății și economiei. (…) În fiecare zi guvernarea noastră ia măsuri. Nu e ușor, dar până la urmă românii nu trebuie să mai aibă de ce să plece, ci de ce reveni”, a spus președintele Camerei Deputaților.
În context, Dragnea a reamintit de rolul diplomaților. „Regimul nostru de viață, aici, la București, este mult mai agitat, mult mai gălăgios, este plin de certuri politice, de amenințări, de voci ridicate. (…) Aveți o profesie nobilă și inteligentă, o profesie a vorbelor fine, a tonului coborât și a intonației calme. (…) Va invidiez și in același timp vă admir. Corpul diplomatic nu reprezintă doar una din elitele României ci poate și cel mai bine organizat export al acestei țări. Sunteți cea mai calificată echipă de vânzări a României, sunteți oamenii care promovează cultură, care vând economie și care promovează tradiția românească. Sunteți cei care desenează reputația și interesele României în lume”, a mai spus Dragnea.
Referindu-se la prioritățile României, el a subliniat că orice direcție de dezvoltare este o urgență.
„Dar dacă vreți un răspuns rațional, care ia în calcul inginerește mecanismele de dezvoltare, prioritatea noastră ‘numărul unu’ este economia. România are nevoie de o creștere economică sustenabilă ca de aer. Fără progrese majore aici toate celelalte planuri de creștere și dezvoltare se poticnesc. (…) Romania a fost scoasă un timp din circuit, iar viteza ei de recuperare este, din această cauză, puțin mai lentă. Romania nu are (…) posibilitatea unei explozii economice doar cu resursele interne. Indiferent câte planuri vor face guvernele, și le fac, e clar pentru toți că România poate îmbunătăți viața românilor la nivelul pe care îl doresc românii, dar nu-și poate organiza startul înainte operând dar PIB-ul și deficitul bugetar. E nevoie de energie și de capital extern, de fluxuri internaționale și de soluții creative. Ce poate face diplomația pentru economie știți mai bine decât mine — poate genera contracte comerciale, poate atrage investitori, poate facilita acorduri bilaterale, poate deschide piețe, poate sprijini companii românești, poate găsi giganți financiari interesați de acest colț de lume. Diplomația poate și trebuie să fie avocatul produselor românești pe piața europeană, una dintre cele mai importante piețe și mai competitive de pe planetă”, a mai spus președintele PSD.
Reuniunea Anuală a Diplomației, organizată de Ministerul Afacerilor Externe, are ca temă ”O lume în schimbare: Mizele politicii externe a României. Evenimentul se desfășoară la București, în perioada 29-31 august.