Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat luni că, la propunerea sa, Camera superioară a Parlamentului va adopta pe 12 septembrie o declarație politică pentru marcarea a 20 de ani de Parteneriat strategic cu SUA.
El a precizat că proiectul de declarație a fost înaintat grupurilor parlamentare, pentru ca timp de o săptămână să amendeze forma propusă de el.
„Am propus colegilor din Biroul permanent să transmită tuturor grupurilor parlamentare un proiect de declarație politică a Senatului pentru marcarea împlinirii a 20 de ani de la semnarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite, prilej cu care vreau să subliniez rolul determinant pe care l-a avut președintele american Woodrow Wilson prin enunțarea principiului autodeterminării popoarelor la ceea ce ulterior a însemnat pentru noi alipirea regiunilor istorice la țară și în 1918 crearea României pe care astăzi o avem. Termenul de o săptămână le va permite să facă amendamente, completări și va fi supus spre adoptare săptămâna viitoare pe 12 septembrie”, a precizat Tăriceanu, după ședința Biroului permanent al Senatului.