Liderul deputaților PMP Eugen Tomac a declarat luni că în perioada ianuarie – iulie 2017 veniturile realizate au scăzut, în timp ce deficitul a crescut „dramatic”.
„Domnilor de la PSD, mă așteptam ca astăzi să veniți să ne prezentați cu aceeași convingere cu care o făceați în urmă cu câteva luni, când ne spuneați cât de dezamăgiți sunteți de propriul guvern, să ne prezentați obiectiv stabilit — obiectiv îndeplinit. În realitate, lucrurile stau așa cum le simt românii nu cum le cosmetizăm, pentru că putem constata foarte simplu, cel puțin din rapoartele privind execuția bugetară prezentate de Ministerul Finanțelor, analizând indicatorii din 2015, drept exemplu în comparație cu 2017 pentru perioada ianuarie — iulie putem constata următoarele chestiuni: veniturile realizate au scăzut, în timp ce deficitul a crescut dramatic, în cadrul bugetului de stat se disting încasări de TVA care au scăzut dramatic, de la 23,2 miliarde de lei în 2015 la 15,8 miliarde de lei în 2017. La bugetul asigurărilor sociale de stat situația este și mai complicată deoarece, deși valoarea punctului de pensie a crescut simțitor, veniturile realizate în 2017 sunt aproape la fel ca cele din 2015”, a afirmat Tomac, în plenul Camerei Deputaților.
El a adăugat că „o promisiune seducătoare” a PSD era reducerea numărului taxelor, tarifelor și comisioanelor la maximum 50 și încă această promisiune nu a fost realizată până la 1 septembrie 2017, când trebuia prezentat nomenclatorul taxelor din România.
Luni, în plenul Camerei Deputaților, la „Ora prim-ministrului” a fost prezent premierul Mihai Tudose pentru a prezenta starea economiei.