Absolvenţii facultăţilor din Iaşi, în „vizorul” celui mai mare angajator din ţară

Grupul Renault România va recruta până la sfârşitul anului circa 500 de noi angajaţi, o bună parte dintre aceştia urmând să provină din rândul absolvenţilor Universităţii Tehnice din Iaşi. Anunţul a fost făcut vineri, la Iaşi, de Yves Caracatzanis, directorul general al Renault Romania, în cadrul unei întâlni la care au mai fost prezenţi prefectul Marian Şerbescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa, primarul Mihai Chirica şi  preşedintele Grupului de firme TESTER, Bogdan Piţigoi. Deşi nu a anunţat nicio investiţie la Iaşi pentru următoarea perioadă, directorul general al Renault România a precizat că zona Moldovei este una „interesantă” pentru compania pe care o reprezintă, mai ales în ceea ce priveşte calitatea absolvenţilor facultăţilor tehnice. „Grupul Renault România a încheiat încă din anul 2016 un parteneriat cu Universitatea Tehnică din Iaşi şi, deşi nu avem deocamdată un proiect investiţional în această zonă, suntem foarte interesaţi de partea academică de aici”, a spus Yves Caracatzanis. La rândul său, prefectul Marian Şerbescu a fost mult mai direct şi a invitat grupul Renault România să investească în capitala Moldovei. „Iaşiul are nevoie de investiţii, iar grupul Renault România reprezintă unul dintre marii investitori din ţară. Vă stăm la dispoziţie cu toate resursele. Vă aşteptăm la Iaşi!”, a fost mesajul lui Marian Şerbescu pentru directorul general al Renault România. „Suntem deschişi la orice fel de colaborare cu grupul Renault România. Vă invit să veniţi la primul parc industrial care va fi deschis în scurt timp în judeţul nostru”, a fost şi mesajul preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, adresat şefului Renault România. În cuvântul său, primarul Mihai Chirica a subliniat că Iaşiul poate oferi un motiv în plus pentru dezvoltarea activităţii Renault în România, asta cu condiţia realizării cât mai urgent a unei căi de comunicaţii cu restul ţării. „Apreciez colaborarea pe care Grupul Renault România o are cu mediul universitar ieşean, mai ales în ceea ce priveşte maşinile electrice sau hibride”, a spus Mihai Chirica. Prezent la conferinţa de presă, preşedintele Grupului de firme TESTER Iaşi, Bogdan Piţigoi, a anunţat, în premieră, că Iaşiul a lansat primul serviciu de car sharing din România cu maşini exclusiv electrice. Pentru acest lucru, la Iaşi au fost amenajate deja şase staţii de încărcare a acestui tip de automobile, cu sprijinul E.ON România. Bogdan Piţigoi a salutat prezenţa la Iaşi a directorului general al Renault România, precizând că autorităţile locale sunt alături de orice mare investitor care doreşte să-şi extindă afacerea în această zonă. În prezent, Grupul Renault România are 16.600 de angajaţi şi peste o mie de furnizori locali, dintre care doi sunt din Iaşi. (Edmond Macri)