MAE: Cinci români morți și trei răniți într-un accident produs lângă Viena

Cinci cetățeni români au murit iar alți trei au fost răniți într-un accident care a avut loc lângă Viena, informează un comunicat de presă al MAE.

„Cinci cetățeni au decedat iar trei au fost răniți, dintre care doi se află în stare gravă. Persoanele rănite au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. În acest sens, o echipă consulară mobilă din cadrul misiunii diplomatice se deplasează la spitalul unde se află internați cetățenii români, pentru a obține detalii cu privire la starea de sănătate a acestora și pentru a acorda asistență consulară. Misiunea diplomatică română sprijină familiile persoanelor decedate în vederea eliberării certificatelor de deces și a repatrierii trupurilor neînsuflețite”, precizează MAE.

Potrivit sursei citate, conform datelor obținute până la acest moment, în accident a fost implicat un microbuz înmatriculat în România, la bordul căruia se aflau 8 cetățeni români.

MAE afirmă că misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare referitoare la circumstanțele producerii accidentului, la starea de sănătate a persoanelor rănite, dar și pentru confirmarea identității acestora.

Ambasada României în Austria menține legătura cu autoritățile locale și cu familiile victimelor și este pregătită să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări, mai arată MAE.