La finalul lunii octombrie, ansamblul Palas va organiza cea de-a doua ediție a LightUP Festival, competiția internațională de video mapping. Un eveniment unicat pentru estul României, LightUP Festival a pus Iașul pe harta festivalurilor de specialitate, atrăgând concurenți din Europa, Asia, dar și de peste Ocean.
De curând, s-a desfășurat preselecția pentru cea de-a doua ediție a competiției internaționale de video mapping LightUP Festival, organizată de ansamblul Palas. Un juriu de specialitate i-a selectat pe cei șase finaliști, care vor încânta publicul cu un spectacol antrenant de lumină, culoare și sunet. Evenimentul va avea loc pe 28 octombrie 2017, în parcul Palas, iar creațiile ce vor anima fațada sudică a Palatului Culturii poartă semnătura unor video artiști din Europa și Asia, din țările: Franța, Germania, Ucraina, România și Indonezia.
Toate cele șase proiecte alese au ca temă comună „paint with light” şi au obținut cel mai bun punctaj pentru criteriile: conținut, creativitate, tehnică, mesaj, impact vizual șiincluderea elementelor de arhitectură în producția video.
Valoarea totală a premiilor puse în joc este de 9.000 de euro. Câștigătorii vor fi desemnați de public, printr-un sistem de vot prin sms. Marele premiu va fi în valoare de 5.000 de euro, locul doi va primi 3.000 de euro, iar locul trei va câștiga 1.000 de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul www.lightupfestival.ro.
Prin organizarea competiției internaționale de video mapping, ansamblul Palas continuă seria proiectelor care oferă comunității locale deschiderea către o latură inovatoare a artelor și o implică în demersul de promovare și susținere a talentelor din diferite domenii.