Breaking News

Noi studii atrag atenția asupra riscurilor pentru sănătate a țigaretelor electronice

Noi studii prezentate la Milano avertizează asupra potențialelor riscuri asupra sănătății a țigaretelor electronice, care nu ar trebui vândute ca alternativă la țigările convenționale, relatează EFE.

Studiile arată că toate lichidele folosite pentru țigaretele vândute în nouă țări europene conțineau cel puțin o substanță cu risc pentru sănătate. Pe de altă parte, rezultatele unui sondaj realizat între fumătorii de țigări electronice nu au permis să se confirme dacă această practică îi ajută pe consumatori să renunțe la fumat, contrar celor afirmate de cei care susțin aceste dispozitive.

Studiile au fost prezentate la Congresul Internațional al Societății Europene de Boli Respiratorii unde s-a remarcat riscul pe care îl presupune atât fumatul țigărilor electronice, cât și al celor convenționale.

Între componentele detectate în lichidul folosit la țigaretele electronice, cel puțin două substanțe — metilciclopentan și alfa Ionona — pot provoca alergii, simptome de astm sau dificultăți la respirație pentru cei care le inhalează, potrivit unui studiu realizat de Constantine Vardavas, de la Universitatea din Creta.

Studiul a avut în vedere 122 de mărci de țigarete electronice vândute în Grecia, Spania, Germania, Olanda, Marea Britanie, Ungaria, România, Polonia și Franța. „Cercetările noastre au dezvăluit că lichidele folosite pentru țigaretele electronice vândute în Europa au componente care irită căile respiratorii”, a subliniat Vardavas.

Un alt studiu, bazat pe un sondaj realizat în rândul a peste 30.000 de persoane în Suedia, a detectat că uzul țigaretelor electronice este frecvent în rândul celor care fumau deja țigări convenționale și că persoanele care fumau ambele tipuri erau cei care prezentau mai multe afecțiuni respiratorii.

Responsabilii sondajului au admis, totuși, că „este nevoie de mai multe cercetări pentru a preciza dacă uzul țigaretelor electronice contribuie la renunțarea la fumat sau dacă acestea fac să crească riscul unor boli respiratorii”.

Al treilea studiu avertizează că este necesar să se mențină o atitudine „critică și precaută” cu privire la țigaretele electronice și că persoanele care le folosesc trebuie să fie conștiente de „potențialele lor riscuri”.

Studiul a detectat o creștere mai mare a frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale, la subiecții care au fumat țigarete electronice cu nicotină, decât la cei care au fumat alte substanțe decât nicotina.

Se atrage de asemenea atenția că producătorii de țigarete electronice se adresează și nefumătorilor, cu „modele și arome” care invită la consum marea parte a populației, „inclusiv tinerii, fapt ce implică riscul dependenței de nicotină pe viață”.