Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a evacuat miercuri și joi încă cinci cetățeni români din zona calamitată de uraganul Irma, numărul românilor evacuați ajungând la 14, informează MAE.
De asemenea, o persoană a părăsit, cu sprijinul Ambasadei României la Bogota și autorităților columbiene, Insula Saint Martin, cu destinația finală Bogota. O echipă consulară din cadrul misiunii diplomatice române la Bogota a asistat cetățeanul român la sosirea pe aeroportul din capitala Columbiei, oferindu-i întregul sprijin necesar.
Un alt cetățean român a fost evacuat în siguranță în Insula Guadelupa cu un zbor militar organizat de autoritățile franceze.
Membrii Celulei de Criză a MAE, în coordonare cu autoritățile spaniole, au realizat evacuarea a doi cetățeni români de pe Insula Saint Martin, cu destinația Madrid. O echipă consulară din cadrul misiunii diplomatice de la Madrid i.a preluat cei 2 doi conaționali și le acordă asistența necesară pentru continuarea călătoriei spre România.
„Celula de Criză a MAE, prin intermediul Ambasadelor României la Paris, Haga și Londra, continuă demersurile de cooperare și menține permanent legătura cu Celulele de Criză ale autorităților celor trei state sub a căror jurisdicție se află principalele teritorii insulare afectate (Insula Saint Martin, Insulele Virgine Britanice). În continuare, comunicarea cu cetățenii români aflați în zona calamitată se realizează cu dificultate, din cauza disfuncționalităților care afectează rețelele de telefonie și internet. În acest context, reprezentanții Celulei de Criză a MAE au intrat în direct la singurul post de radio local aflat încă în funcțiune, pentru a transmite informații cu privire la posibilitățile și coordonatele acțiunilor de evacuare atât în limba română, cât și în engleză și spaniolă. Folosim această ocazie pentru a reitera recomandările adresate de Celula de Criză a MAE cetățenilor români din zona afectată, în sensul respectării instrucțiunilor autorităților locale”, menționează sursa citată.
MAE avertizează că, în continuare, comunicarea cu cetățenii români aflați în zona calamitată se realizează cu deosebită dificultate.
Ministerul Afacerilor Externe reiterează faptul că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară următoarelor misiuni diplomatice și oficii consulare:
* Ambasada României la Washington: +1 (202) 332-2392, +1 (202) 332-2935, +1 (202) 332-4858, număr de urgență: +1 (202) 420-8350;
* Consulatul General al României la New York: +1 (212) 682-9120, +1 (212) 682-9121, număr de urgență: +1 (917) 6799874;
* Consulatul General al României la Chicago: +1 (312) 573-1315, +1 (312) 573-1181, număr de urgență: +1 (312) 307-2923;
* Consulatul General al României la Los Angeles: +1 (310) 444-0623, +1 (310) 473-8061, +1 (310) 231-4468, număr de urgență: +1 (310) 721-0474;
* Ambasada României la Bogota: +57 1 2566458; +57 1 2566719, număr de urgență: +57 316 4495197;
* Ambasada României la Ciudad de Mexico: +52 55 52 80 04 47, număr de urgență: +52 55 38 83 30 72;
* Ambasada României la Londra: +44 20 76027328;+44 20 76029833; +44 20 76036694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 020 7602 2065, număr de urgență: +44 7738716335, pentru teritoriile dependente de Marea Britanie;
* Ambasada României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, număr de urgență: +33 (0) 68 07 13 729, pentru teritoriile dependente de Franța;
* Ambasada României la Haga: +31 70 354 15 80, +31 70 322 86 12, +31 70 331 99 80, număr de urgență: +31 651 596 107, pentru teritoriile dependente de Regatul Țărilor de Jos.
Apelurile sunt redirecționate automat, cu excepția numerelor de urgență, către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și sunt preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.
De asemenea, Guvernul din Sint Maarten pune la dispoziția cetățenilor afectați numerele de telefon:
* Centrul Medical St Maarten/St. Maarten Medical Center: 910 sau +1 721 543-1111;
* Poliție/Police Department: 911 sau +1 721 542-2222;
* Ambulanță/Ambulance Services: 912 sau +1 721 542 2111.
Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe (MAE), activată din dispoziția ministrului afacerilor externe pentru coordonarea intervențiilor misiunilor diplomatice în zona calamitată după trecerea uraganului IRMA, își continuă activitatea prin toate structurile componente, active și operaționale 24/7, pentru sprijinirea tuturor cetățenilor români afectați, informează MAE.
Celula de Criză a MAE coordonează în prezent activitatea a 13 misiuni diplomatice și oficii consulare (Washington, Ciudad de Mexico, Havana, Chicago, Los Angeles, New York, Paris, Haga, Londra, Bogota, Lisabona, Varșovia, Ankara) atât din țările afectate de fenomenele meteorologice menționate, cât și din statele care au cetățeni în zonele respective și întreprind demersuri de asistență și evacuare.