Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat marți, pentru 3 octombrie, luarea unei decizii privind sesizarea formulată de președinții Senatului și Camerei Deputaților, Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea, în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Ministerul Public, au informat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Șefii celor două Camere au precizat că au luat decizia de a sesiza CCR ca urmare a refuzului procurorului șef al DNA de a se prezenta în fața comisiei de anchetă a Parlamentului cu privire la alegerile prezidențiale din 2009, a refuzului procurorului general de a lua măsuri împotriva lui Kovesi și de a înainta comisiei de anchetă o copie a dosarului de urmărire penală nr.213/P/2017 legat de acel scrutin, înregistrat pe rolul Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul PÎCCJ.
Potrivit sesizării, nu există niciun motiv pentru care ancheta parlamentară trebuie să înceteze atunci când este demarată o anchetă judiciară, fiind vorba despre proceduri cu natură juridică diferită, care se pot exercita în paralel și nu se exclud una pe alta.
Printre persoanele care au fost citate la comisia parlamentară în mai multe rânduri s-a numărat și procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, „care a refuzat să se prezinte, susținând, pe de o parte, că este o problemă personală, iar, pe de altă parte, că procurorii nu se pot prezenta în fața niciunui organ al statului, invocând, cu rea-credință, o falsă hotărâre a CSM”, se susține în sesizare.
„În același timp, procurorul general, Augustin Lazăr, nu numai că a refuzat să ia măsuri împotriva procurorului-șef al DNA, care a ignorat solicitările comisiei de anchetă, dar, după ce s-a comunicat de către Biroul de Informare și Relații Publice al Parchetului General de pe lângă ÎCCJ că dosarul a fost clasat, a refuzat să înainteze, la solicitarea comisiei, copii de pe actele aflate în dosarul de urmărire penală, așa cum rezultă din adresa nr. l792/ c/ 2017 din 14 iulie 2017. Comisia de anchetă a insistat prin mai multe adrese ca procurorul general să înainteze copii de pe dosar, să ia măsuri pentru a determina procurorul șef al DNA să se prezinte la comisie și să răspundă la întrebarea ‘dacă în seara alegerilor a fost sau nu în casa lui Gabriel Oprea'”, au menționat președinții celor două Camere ale Parlamentului.
Refuzul procurorului general, ca și refuzul procurorului șef al DNA împiedică realizarea funcției de control parlamentar, respectiv îndeplinirea în acest cadru a obiectivelor anchetei parlamentare, încălcând principiul colaborării loiale dintre autoritățile publice, consideră Dragnea și Tăriceanu.
„Neprezentarea unui judecător sau procuror la audierile organizate în comisiile de anchetă, audieri care nu privesc activitatea jurisdicțională, și refuzul de a se înainta acte întocmite într-un dosar de urmărire penală clasat încalcă autoritatea Parlamentului României, organ reprezentativ al poporului, și împiedică desfășurarea activității Parlamentului însuși. În același timp, se încalcă principiul loialității care ar trebui să existe între instituțiile și autoritățile într-un stat democratic”, se mai arată în sesizare.
AGERPRES