Breaking News

Donald Trump acuză Coreea de Nord că ‘l-a torturat grav’ pe studentul american decedat în iunie acest an

Președintele SUA, Donald Trump, a acuzat Phenianul că „l-a torturat grav” pe studentul american Otto Warmbier, decedat în iunie 2017, la o săptămână după repatrierea lui, în stare de comă, din Coreea de Nord, informează marți AFP.

„Superb interviu pe Fox&Friends al părinților lui Otto Warmbier: 1994-2017. Otto a fost torturat grav de Coreea de Nord”, a notat președintele american pe Twitter.

Până acum niciun responsabil american nu a acuzat Coreea de Nord că l-a torturat pe Otto Warmbier, arestat în ianuarie 2016.

Afirmațiile lui Trump vin după un interviu acordat de părinții lui Otto Warmbier, care au acuzat la rândul lor Phenianul, marți dimineața la postul Fox News, că „l-au torturat și rănit intenționat” pe fiul lor.

În iunie, după decesul studentului, președintele american a calificat Coreea de Nord drept „regim brutal”. Phenianul a replicat denunțând o „campanie de defăimare” și a dezmințit orice tortură sau rele tratamente la adresa americanului de 22 de ani.

Otto Warmbier a decedat pe 13 iunie, la câteva zile după ce a fost repatriat în stare de comă în SUA, după 18 luni de detenție în Coreea de Nord.

Condamnat în 2016 de justiția nord-coreeană la 15 ani de muncă forțată pentru furtul unui afiș de propagandă în timpul unei călătorii turistice, el a suferit grave leziuni cerebrale care rezultă de obicei după un stop cardio-respirator, potrivit medicilor. Cauzele stării de comă profundă în care se afla studentul american rămân necunoscute.

Decesul lui a accentuat tensiunile, deja puternice, între Washington și Phenian. De atunci, SUA le-au interzis cetățenilor americani să se deplaseze în Coreea de Nord, unde trei americani sunt încă în detenție.